Timpul pierdut...

Viața este singurul loc în care pierderea de timp este un câștig. Ai pierdut ani pentru a aduna amintiri, sentimente și oameni frumoși în povestea ta. Este exact ca atunci când scrii o carte. Consumi cuvinte pentru a crea o întreagă poveste. Pierzi idei date pe un stilou, dar culegi personaje și emoții din ele.

Probabil ai spus ”pierd vremea” de multe ori.

Și poate chiar așa a fost, dacă făceai ceva complet neproductiv.

Însă ceea ce cred că nu ți-ai dat seama, este că uneori timpul pierdut devine un câștig. Un bun însușit în mod egoist pentru binele sinelui. Există clipele acelea așa-zis ”pierdute”, în care nu facem nimic. Fie că stăm la coadă la o patiserie sau călătorim cu trenul și ne uităm pe geam două-trei ore, zicem că acel timp a fost risipit aiurea.

Dar te-ai gândit vreodată că acela este timp pentru tine?

Poate singurul moment în care rămâi tu cu tine și îi vezi și pe ceilalți cu alți ochi?

Te-ai gândit că ar putea fi timpul tău de reflecție? Că poți să porți dialoguri cu tine?

Să uiți de gălăgia exterioară și să o asculți, în sfârșit, pe cea dinăuntrul tău?

Să vezi altceva în oamenii de lângă tine?

Să porți un ochi analitic și unul sensibil la ”interioare”, la ceea ce nu se vede?

Te-ai uitat vreodată la omul de lângă tine și să te gândești oare ce poveste ascunde? Oare ce te-ar face să îl consideri un erou necunoscut?

Te-ai uitat vreodată la tine și să-ți spui ”trebuie să vorbim”?

Ai timp!

Pentru asta există timpul acela pierdut...

Citatul zilei: Te-ai gândit că ar putea fi timpul tău de reflecție? Că poți să porți dialoguri cu tine? 

Să uiți de gălăgia exterioară și să o asculți, în sfârșit, pe cea dinăuntrul tău? 

Părinților mei

Scrisoare de mulțumire

”Scumpi părinți, v-aș pune într-o icoană.

Nu sunteți sfinți, dar știu că v-aș mulțumi cu aceeași sacralitate cu care o fac față de Dumnezeu. Cu același sentiment că nu mă voi putea revanșa niciodată pentru ceea ce mi-ați oferit, pentru grija și iubirea necondiționată, pentru însăși viața mea. Cu sufletul deschis ca o inimă vulnerabilă pe masa de operație, vă mulțumesc.

Sunteți oamenii care în ochii mei nu vor îmbătrâni niciodată. Doar veți deveni bunici. Și părinții unui copil mai mare - eu, poate prea mare ca să mai fie copilul în această ecuație.

Cine merită totul? Nu voi, cei care dați totul pentru mine?

Voi sunteți speranța de care mă agăț în momentele grele. Voi sunteți cei prin care învăț din experiențe deja trăite. Voi sunteți cei care mi-au privit fiecare succes ca pe un apogeu. Mi-ați urmărit cu blândețe și multe încurajări fiecare pas și m-ați adus unde sunt astăzi. Mi-ați arătat că contez. (*cacofonie intenționată) Mi-ați demonstrat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

Vă datorez lumea, iar voi mi-ați dat lumea. O lume ideală a voastră, așa cum ați putut voi. Și dacă ați avut vreodată dubii, aflați că lumea pe care mi-ați dat-o este perfectă. Pentru că existați voi și pentru că datorită vouă mă pot declara un om fericit. Pentru că aveți încredere în mine. Pentru că mă schimbați în bine cu fiecare discuție, fie ea față în față sau la telefon.

Acum că sunteți la depărtare, mă gândesc cu drag la discuțiile pe care le purtam când ne reuneam la masă. La gogoșile tale cu zahăr pudră, mamă. La sfaturile calde pe care mi le dai, tată. La clipa când am plecat de acasă și mi-am promis că va merita.

Acum am clipele de dor și vă regăsesc în ele.

Dar, cel mai important, vă am pe voi, încă niște părinți de nota 10.

Vă mulțumesc din suflet!”

Postare dedicată părinților și nașilor mei (părinții spirituali).

Citatul zilei: Mi-ați arătat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

Ce e iubirea? (parabolă)

Un EL și o EA s-au întâlnit în adolescență. Nu se cunoșteau, dar și-au vorbit prima oară ca și cum s-ar fi știut de o viață. Totul decurgea de parcă cei doi rosteau replici deja scrise pe niște copiuțe ascunse hoțește în buzunare. Nu era așa. Citeau cuvinte unul în privirea celuilalt, probabil... Atât.

EL, tânăr și îndrăgostit până peste cap, i-a dat fetei un trandafir roșu. Și mare i-a fost mirarea când EA s-a făcut la fel de roșie în obraji.Tânăra Julietă a păstrat trandafirul în jurnalul pe care îl scria atunci. Îi zicea ”oracol”. Mai avea câteva pagini libere. A rupt floarea și a pus-o la presat între coli.

Peste 40 de ani:
EA scoate trandafirul din jurnalul pe care-l scria la cei 20 de ani ai ei și notează pe ultimele foi, goale și prăfuite, câteva cuvinte scrise tremurat:
”Iar trandafirul nostru e însăși dragostea noastră. O floare ne spune mie și lui, astăzi, o poveste. Trandafirul a fost odată tânăr și strălucitor, așa cum am fost și noi. El a înflorit, la fel cum iubirea dintre noi a crescut peste ani. El a avut spini, la fel cum a avut și relația noastră multe impasuri. Au durut la început, dar acum nu mai pot răni. A avut o ață care să-l lege în buchet. Acum i-am scos ața și singur a rămas la mine. Ca EL. Acum e ofilit, exact cum noi am adunat riduri pe chipuri. Am numărat ani împreună și schimbări în fiecare zi. Dar același trandafir este azi, aici, tot roșu.”

Citatul zilei: ”Trandafirul nostru este însăși dragostea noastră. Peste 40 de ani, același trandafir este azi, aici, tot roșu.”

5 motive să fii sincer(ă)

Sinceritatea e preferabilă, dar trebuie să recunoaștem că astăzi minciuna i-a cam luat locul. Pentru unii este mai simplu aşa. Doar că minciuna doare mai tare şi mai mult. Ca o rană deschisă. Sinceritatea, în schimb, doare ca o înțepătură.
Oricum, te întrebi dacă merită să fii sincer/ă?
Poate că da. Iată de ce!

 1. Poți lega relații de calitate.
 Se spune că o relație durabilă de orice fel se bazează pe anumite valori precum încrederea sau sinceritatea. Şi aşa este! Dacă preferi ca cineva să te mintă frumos, te vei sătura să înghiți gogoși. Iar dacă cineva te minte frumos nu poate să aibă tocmai intenții bune.
2. Oamenii sinceri sunt oameni de încredere.
Şi astfel realizezi că îl preferi pe omul ăla care te numeşte degajat "prea grasă" sau "prea zgârcit", decât pe cel care îți spune minciuni pe care nici tu şi nici el nu le credeţi. Pentru că ştii că oricând îl vei întreba , îți va spune ceva ce crede sută la sută. Şi vei avea încredere să apelezi la omul ăsta, poate uneori dureros de direct.
 3. Sinceritatea este un duş rece.
 Dacă cel de lângă tine spune lucrurilor pe nume, oricum ar fi ele, s-ar putea să percepi adevărul lui ca pe un duş rece. Doare o secundă, dar te schimbă în bine. În fond, scopul e adesea pozitiv, iar intenția la fel. Dacă îţi spune că eşti prea gras/ă, este pentru că te va ambiționa să slăbeşti.
 4. Nu mai memorezi povești, ci vorbeşti adevăruri.
Iar dacă vei fi tu cel care preferă să spună adevărul, nu vei mai trece prin momente de genul "Stai! Trebuie să-mi amintesc ce am mințit". Este mult mai uşor să ții pasul cu cineva într-un dialog sincer. Nu uita: minciuna are picioare scurte!
 5. Îți arăți adevăratele sentimente.
 Sau poate eşti sincer tocmai ca să termini un dialog sau chiar să închei o relație. Nu trebuie să te fâstâceşti încercând să găsești cuvintele potrivite pentru asta. Ele nu există. Cuvintele trebuie numai alese cu grijă, dar nu modelate pentru a distorsiona adevărul. Poți să-i spui că-ți displace compania lui/atitudinea ei etc., numai să ai grijă cum o spui. Iar aşa ai fost sincer şi cu tine, dar şi cu cel de lângă tine.


Şi dacă te-ai hotărât să fii cât mai sincer, ai luat o decizie înţeleaptă. Iar dacă ţi-ai spus că nu o poți face sută la sută, e natural. Cumva sinceritatea este o stare interioară, mai degrabă decât calitatea unei vorbe.


Citatul zilei: "Sinceritatea este mai întâi o stare interioară și abia apoi o calitate a vorbelor tale".

Oamenii curajoși sunt cei care încearcă

Uneori mergi pe drumul pe care l-ai ales, dar alteori pur și simplu drumul te alege pe tine.


Poate nu există momentul potrivit, ci doar omul potrivit. Da! Tu ești omul perfect pentru ceva sau cineva exact în acest moment. Iar singurul moment potrivit este prezentul. Pentru că e în mâinile tale.

Nu îți fie frică de eșec! Nu te teme de cei care îți pun piedică! (Uneori poți fi chiar tu însuți acela). Nu te teme să cazi! Dacă nu am cădea, nu am avea de unde să ne ridicăm.
Comportă-te ca un yoyo: când ajungi jos, gândește-te că e locul de unde poți face saltul. Gândește-te că îți trebuie curajul și încrederea să vii sus. Și le ai. Fiindcă oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu neapărat cei ce reușesc.


Viața e un drum în zig-zag pe care fiecare dintre noi îl parcurge. Niciodată singur.


Fie îți este alături o ființă dragă, ținându-te strâns și protector de braț. Fie porți cu tine haina sau parfumul cuiva. Ori umbra îți rămâne unicul tovarăș de drum. Gândul. O amintire frumoasă. Nu contează!


Dar tu, călător speriat, nu ești niciodată singur.


Poate te-ai mințit de multe ori că ai curajul să te abați pe o cărare lăturalnică, întunecată. Și tot ce ți-ai dorit era o inimă care să bată la unison cu a ta. A fost acolo? Ei bine, poate inima ta a fost singura pe care ai putut s-o asculți...


Sunt momente în viață când vrei să pari lup, dar ajungi un lup care toarce ca o pisică.


Prea blând ca să poți rupe, înșfăca, distruge. Prea dornic de afecțiune. Prea sensibil. Și știi de ce? Pentru că ești om. Pentru că e normal să te temi. E în regulă să te simți singur.


Citatul zilei: " Oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu cei ce reușesc."

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ceea ce văd când am ochii închiși.
Un ghemotoc de sentimente care își fac de cap înăuntrul meu, pe care nu le pot controla, care te-au ales pe tine şi mi-au arătat ce înseamnă iubirea.


O grămadă de gânduri care îmi țin mintea ocupată, ca pe o cameră locuită intens, niciodată goală. Tot felul de preocupări, întrebări sau păreri care fac obiectul meditaţiei mele.

O credință puternică în eternitate şi destin.


O imagine, un obiect sau doar o iluzie...


Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc. Mă hrănesc fie cu optimismul lor, fie cu înţelepciunea. Alteori le gust nebunia sau le fur spiritul visător.

Sunt povestitorul propriei vieți. Un scenarist neinstruit, poate un intrus în propriul film.

Un străin pe o tablă de joc unde mai am numai o viață, o singură șansă să învăț regulile jocului și să îl câştig.

Nişte speranțe prăfuite şi alte câteva împlinite.
Nişte ani trăiţi şi alții pe care îi aştept.
Marea dragoste a cuiva.
Un nume pe buzele unui îndrăgostit anonim.
Părintele unui viitor copil.
Inspirația cuiva.
Duşmanul cuiva.
O urmă pe un drum deja bătătorit de alții la fel.
Un om.
O viață.
La fel.
Dar unic.


Citatul zilei: "Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc".

Jurnal de maturitate

Pentru prima dată m-am privit diferit în oglindă.


Nu m-am mai gândit la cum îmi stă părul sau ce mică imperfecțiune am pe față, ci pentru prima dată am privit spre mine. M-am întrebat:"Cine ești?". Mi-ar fi plăcut să știu să-mi răspund, dar eram un prizonier încătușat al propriei personalități. Încă mă dezvolt. Încă mă schimb. Cine sunt EU? Nu știu.


Un dialog mut cu sinele. Clasicul moment când privești oglinda de parcă îți arată un necunoscut. E timpul să faci cunoștință cu tine. Bucățelele din imaginea ta s-au reunit în sfârșit.


Și iată-te! Cine ești?




Ai trecut prin schimbări, ai pendulat între a fi om bun sau rău, ai fost dezamăgit, ai iubit, ai iertat, ai auzit poveștile celorlalți și acum e vremea să o scrii pe a ta. Propria ta poveste. Și care ai vrea să fie scenariul sinelui descoperit acum, la maturitate? Ai da "Acum-ul" pentru un "Atunci"? Pentru acel viitor în care speri să câștigi o identitate clară, să te șlefuiești ca un diamant? Îndrăznești să muști cuvintele, să sfărâmi ceasul încât timpul să nu mai conteze, și să-ți dedici acel "totdeauna"?


Visezi să te schimbi. Crezi că ești altul. Vrei să dai foc măștilor și să le arăți celorlalți cine ești tu? Vrei să-ți arăți ție? Vrei să înțelegi cum te-ai format? Vrei să-ți modelezi sinele ca pe o sculptură din lut: cu grijă, strategic, blând și în același timp fără loc de greșeală? Statueta odată modelată e gata să se întărească și să treacă prin viață fără să se spargă. Vrei să fii tu și să nu-i lași pe ceilalți să spargă ceea ce ai construit?


Vrei să crezi fără limite?


Vrei să iubești fără măsură și reguli?


Vrei să scoți zâmbete din lacrimi?


Atunci fii TU și dă-ți voie să fii exact ceea ce îți dorești să fii!
Acordă-ți clipele de care ai nevoie, găsește oamenii de care ai nevoie, motivul de a trăi, calitatea ta unică și, pe scurt, mediul și cartea pe care să scrii scenariul acela. Fii cel mai bun actor în filmul tău! Fii o inspirație! Fii tu!
Și așa ajungi la momentul pe care îl numești cu stângăcie "maturitate". Începi temător. Nu mai ceri nimic de la viitor, ci muncești pentru a-l face cum vrei tu. Înțelegi oamenii și pe tine. Înțelegi iubirea și rolul ei. Alegi iubirea și rolul tău.


Vei fi un muritor, dar un visător nemuritor.
Un iubitor incurabil.
Liber și fericit.
Pentru că asta ai decis să fii și nu mai vrei să te răzgândești. Ai ales cu maturitate cum să modelezi statueta de lut și nu o mai poți sparge. Dar nici nu vrei.
Ai avut în sfârșit curaj să spui:
" Cred că ăsta sunt! Cu bune, cu rele, un om imperfect în lumea perfectă pe care am creat-o după bunul plac și o iubesc cu adevărat. Am înțeles cine sunt și mă voi lupta să păzesc statueta de lut. Voi lupta să fiu și să rămân cine îmi doresc să fiu. Voi crede în mine și în oameni. Pentru că viața nu are parametri, personaje sau momente clare.
Eu sunt unitatea de măsură (Întreb "cine trăiește?", nu "cât trăiește?").
Eu sunt personajul (eroul).
Eu sunt momentul (clipa de acum și cea de atunci, în care îmi pun speranțele, și pe mine cu ele).




Pentru prima dată m-am privit în oglindă și mi-am spus că maturitatea nu e un moment, ci o stare. Fericirea de a fi înțeles cine sunt și cine vreau să fiu, disponibilitatea de a mă schimba, timpul meu PENTRU MINE.
Pentru prima dată m-am privit în oglindă și am simțit cine sunt. Încântată de cunoștință!


Către mine, cu respect.

Citatul zilei:  E timpul să faci cunoștință cu tine.

Sufletele nu se văd

Între orizonturi intime și măști sociale, un suflet se zbate...
Între povești nespuse și aparențe vii...

Este bine că ni s-a dat trupul. Că nu putem vedea inimi. Că nu putem citi suflete. 

Ne-am speria privind demonii care explorează orizonturi întunecate ale interiorului nostru. 

Ne-am îneca cu gânduri negre, sadice, morbide, suferinde. 

Ne-am îmbăta cu sânge de răni adânci. 

Ne-ar uimi prăpastia dintre minte și inimă, rațiune și sentiment. 

Am avea emoții de nestăpânit în calitate de complici ai unui suicid universal. 

Am parcurge un drum de cioburi care ne-ar tăia tălpile, sfârâind sub ele. 

Ne-am feri de scânteile-lacrimi ale unui suflet care plânge. 

Ne-am ascunde de un suflet rătăcit. 

Am căuta un ”âme d’or”. În zadar... 

Un suflet va fi întotdeauna cea mai complexă ”celulă”. Mereu o carte pe care, citind-o tot mai implicat, nu ai cum să o termini. Mereu un orizont vid. Cumva șubred. Întrucâtva renăscut și nou cu fiecare speranță. Un prizonier mereu visând la clipa de mâine: ușurare și libertate. 

Nu vedem suflete. Nu am înțelege. Nu am rezista. Nu am suporta, uneori.

Vedem trupuri, adesea robotizate, sărace, dar simple și ”normale”.

Încă vedem oameni, nu suflete.

Cumva e mai bine așa.

Citatul zilei:  Nu vedem suflete. Nu am înțelege. Nu am rezista. Nu am suporta.

Inimă, ți-e frig?

Dialog în singurătate:

Inimă, ți-e frig?
Nu e nimeni acolo să-ți țină de cald?
Nicio fărâmă de iubire?
Niciun strop de apă în deșertul vieții tale solitare?
Nici urmă de sentimente la bordul navei cu care te avânți în valuri?
Nici urmă de degete care să-ți șteargă lacrimile?
Nici urmă de ”hoț” care să-ți fure un zâmbet?
Nici urmă de yin pentru yang-ul tău?
Nici urmă de îmbrățișări?
Nici urmă de mângâieri timide?
Nici urmă de cuvinte?
Nici urmă de ”te iubesc”?
Hei, tu! Nici urmă de ”hoț” care să-ți fure inima?


Mi-e frig, eule! Mi-e frig, inimă! Mi-e frig, lume!
Sunt singură.
Doar eu.

Citatul zilei: Nici urmă de yin pentru yang-ul tău?

Treziți-vă, suflete! There's still some love to share

Treziți-vă, suflete!

Nu v-ați dezgheța nici cu o cană de apă fiartă la 100 de grade. Nu ați lua căldura soarelui nici dacă ar arde de două ori mai mult decât o face în cea mai toridă zi de vară. Nu ați deveni flexibile nici dacă vi s-ar lipi arcuri și v-ar sări inima ca o jucărie. Nu v-ați trezi nici trezite din somn.

Somnul ăsta aproape morbid, parcă înnecat în miros de formol și murdărit de rugina unui cărbune de plumb. Starea asta de amorțeală gravă, continuă. Insensibilitatea asta incurabilă.

Treziți-vă, suflete! Încă mai există iubire. Iar ea trebuie împărtășită. Cum puteți spune c-ați trăit, dacă n-ați trăit iubirea? Căci ea face viața și sensul ei. Cum aveți pretenția că vă bate inima dacă ea nu bate decât egoist, pentru voi? Inima voastră va bate cu adevărat abia atunci când va bate pentru ceilalți. Iar ceilalți vă vor ține vii, nu pulsul.

Lăsați-vă să aveți emoții!

Lăsați-vă să iubiți!

Treziți-vă, suflete!

Citatul zilei:  Nu v-ați trezi nici trezite din somn. Treziți-vă, suflete!

Autor de ”poèmes d'amour”

Te-aș lăsa să-mi sapi în inimă. Să răscolești adânc și să-mi iei tot. Să vezi ce simt și să traduci fiecare sentiment încât să-l faci numai pentru tine.Să crezi că numai tu ești în inima aceea mică, înjunghiată de durerea unui sentiment arzător și sărat de dragoste dulce. Să furi identitatea unui suflet rătăcit în propriile jocuri de emoții. Să alergi în labirinturile pe care le-am desenat eu și să mă găsești. Iar apoi să-mi iei inima ca premiu. Să o porți nu cu mândrie, ci cu iubire. Nu ca pe o medalie, ci ca pe o bijuterie. Să o lustruiești cu grijă nu pentru tine, ci pentru mine. Pentru că știi că în inima mea ești tu.

Te-aș lăsa să-mi colinzi lumea de secrete și să le asculți pe fiecare în parte până la cel mai mic detaliu. Pentru că în tine pot avea încredere. Pentru că să-ți spun ție ce simt e ca și cum mi-aș spune mie. Pentru că ești o oglindă în fața mea. În fața sufletului meu. Îl vezi din afară, dar cât se poate de limpede.

Te-aș lăsa să te scufunzi în părți de suflet, să le sfâșii după bunul plac, pentru că știu că ai lipiciul să le aduci înapoi. Se cheamă ”Iubire”, și le va lipi cum nici cel mai puternic superglue nu o poate face. Te-aș lăsa să le joci pe degete cu un rânjet sadic pe față, pentru că știu că ai să mi le dai înapoi intacte. N-ai să-mi rupi inima în două. Nu pentru că nu ești în ea. Ci pentru că nu de-asta te afli în viața mea. Nu ca să-mi faci inima bucăți. Ci ca să o întregești. Să mă completezi cu iubirea ta. Iar împreună cu a mea, să danseze cel mai frumos vals al unei ”histoire d'amour”.

Te-aș lăsa să-mi scrii tu povestea vieții. Îți las condeiul și toată cerneala. Toate amintirile și visele mele. Toate speranțele, minciunile și adevărurile. TOT! Ești autorul potrivit care are cuvintele potrivite pentru povestea mea de iubire. Ești actorul perfect din povestea mea. Ești eroul meu.

Citatul zilei: Să-ți spun ție ce simt e ca și cum mi-aș spune mie. 

Să iubești și să fii iubit: aceasta e fericirea

Ura e cea mai dureroasă formă de iubire. Iubire cu spini. Dar și trandafirii își pierd spinii dacă ai curajul să îi rupi, cu riscul de a te înțepa...

Ignoranța e cea mai mare pedeapsă. O săgeată înfiptă în orgoliu.

Singurătatea e cea mai grea stare de spirit. Nu te ucide, dar te omoară lent pe dinăuntru.

Tristețea e cel mai grețos fel de mâncare. Îți face rău, dar tot se mai întâmplă să guști din ea.

Dar de-asta,

Iubirea e cel mai dulce tort de ciocolată, plăcerea și bucuria de a fi gustat dintr-un fruct al fericirii.

Atenția e cea mai simplă formă de păsare* ( ≠nepăsare). Gesturi mici cu consecințe mari.

Compania e cel mai frumos cântec. Un cântec pentru doi, într-unul singur. Un duet sfânt.

Fericirea e cel mai bun fel de mâncare. Te ține în viață, sătul, satisfăcut, plin. Îți face bine, deci guști din ea în fiecare zi.

Să iubești și să fii iubit: aceasta este fericirea. 
Să împarți sentimente, vise, speranțe, temeri. 
Tot!

Articolul acesta îi este dedicat surorii mele, Andreea Tănase.

Citatul zilei: Compania e cel mai frumos cântec. Un cântec pentru doi, într-unul singur. Un duet sfânt.

 *păsare=termen inventat  pentru a ilustra forța situației în care spui ”Îmi pasă!”

Serile Teatrului Studențesc-AȘA DA!

Astăzi m-am hotărât să scriu despre Serile Teatrului Studențesc dintr-un singur motiv: pentru că nu puteam să nu o fac. Și știți de ce? Pentru că mi-a plăcut. Nu voi menționa prea multe detalii ”de calendar” sau organizatorice, doar că evenimentul se află la a XVII-a ediție și este organizat de SiSC (Sindicatul Studenţilor din Facultatea de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică).

Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au făcut asta să se întâmple. Și cumva îi mulțumesc sorții pentru că am ajuns să văd două dintre piesele jucate de niște oameni de-a dreptul talentați. Nu pot să nu le mulțumesc în special celor care au apărut pe scenă și m-au făcut să aplaud -efectiv- cu toată puterea. Îmi amorțiseră brațele, dar mă străduiam să continui să aplaud pentru că oamenii aceia meritau mai mult. Iar asta cred că a simțit toată sala. Nu ne-a spus nimeni să avem trei reprize de aplauze și nici nu ni s-a cerut să ne ridicăm în picioare. Acestea au fost gesturi făcute din instinct de un public mulțumit de munca de calitate a actorilor. Iar dacă am simțit că aplauzele nu au fost suficiente și am plecat cu zâmbetul larg pe buze, sunt dovezi că oamenii scenei ne-au intrat în suflete.

Le mulțumesc pentru că am redescoperit teatrul. Sincer, întotdeauna m-a fascinat complexitatea ființei unui actor, dar acum am avut ocazia să văd și să simt lucruri inedite. Pe 1 aprilie am avut onoarea să privesc spectacolul din rândul 3. Mai mult, piesa a început înainte să înceapă. Am văzut pe scenă un actor care probabil doar își intra în rol, așezat cumva cu fața spre public, dar privind în gol. În forfota aceea sub forma ”vrem și noi scaune în față”, omul acela era nespus de concentrat spre un punct (doar el știa care). Iar faptul că pentru o secundă cu toții l-am crezut un soi de manechin -O, Doamne!- spune multe. Mi-am dat seama că un actor e un soi de 2 în 1. El și personajul său. Scopul pare a fi să atingi punctul în care le confunzi. Și dacă se atinge scopul, ei bine, aceea e o treabă bine făcută. ”Treabă”? E un cuvânt greoi pentru o artă. Haideți să-i spunem simplu: ”teatru”. În fine, eu asta spun că am văzut la Serile Teatrului Studențesc: teatru de calitate. Nu neapărat pentru gradul de profesionalitate, ci pentru faptul că mesajul a ajuns la noi. Și asta e cheia, nu?

Ideea este că dacă vrei și tu să trăiești sentimentele despre care vorbeam mai ai șansa să vezi piesele din data de 3 aprilie. Sfatul meu? Ai face bine să te duci.

Felicitări din partea mea tuturor celor implicați.

Când ți-e dor...

Ce faci când ți-e dor?

Când te gândești la un om care s-a așezat atât de bine în mintea ta încât nu-l poți scoate de acolo nici dacă-ți scuturi capul ca pe un covor prăfuit? Dar nu-l poți da afară, asta pentru că nici nu vrei.

Când auzi acea melodie care vă leagă? Ai vrea să o oprești și totuși nu. Iar asta pentru că ți-a adus o parte din cel drag alături.

Când ai tot ce vrei, dar nimic din ce-ți trebuie, fără acel om?

Când lipsa lui sau a ei doare și nu se vindecă nici cu cel mai puternic antibiotic?

Când numai dacă privești cerul îl/o simți aproape pentru că doar asta vă mai unește acum. Priviți același cer și vă aruncați speranțele în aceeași stea căzătoare.

Când vezi zâmbete, dar pe-al tău l-ai uitat, pentru că a rămas la el/ea?

Când simulezi fericirea, dar ea le aparține numai altora?

Când ai sufletul gol pentru că el/ea a plecat?

Când orice sau oricum ar fi fost, ai vrea doar să mai fie?

Ai vrea să mai împarți același aer cu persoana aceea, să împărțiți clipe și să împărtășiți secrete. 

Taina de a fi doi.

Când ți-e dor...

Citatul zilei: Numai dacă privești cerul îl/o simți aproape pentru că doar asta vă mai unește acum.

M-am pierdut.Dă-mi-mă înapoi!

M-am pierdut. Natură, dă-mi-mă înapoi!

Ai lăsat un suflet complet străin într-un trup de mult cunoscut, o pasăre liberă într-o colivie închisă cu lacăt. Eu nu mă recunosc. Inima îmi e rece cum nu a mai fost până acum, pustie, ca o vietate care tânjește după apă în deșert. Inima nu mă mai ascultă. Zici că m-a părăsit. Cumva a prins aripi și a zburat. Mi-e frig. E frig în mine, în omul ăsta străin care își face veacul în mine.

”Pleacă! Ce cauți aici?”

”Dar tu?”

”Pe mine.”

Aș vrea să simt din nou că simt. Să știu că am inima mea care bate a viu. Să am un suflet  alb sau negru, curat sau pătat, dar al meu. Un om cunoscut în interiorul meu. Un sine ”nestrăin”.

Aș vrea să îmi aud din nou inima cum bate, aerul cum intră și iese din doi plămâni vii, să culeg iarăși lacrimi și zâmbete de pe chipul meu, acum plat. 

Aș vrea să nu fiu o statuie. Să prind din nou viață și să-mi recapăt fericirea deplină.

Aș vrea să pot să mă strig și să am certitudinea că mă aud. ”Răspunde-mi, eu! Ești aici?”

Aș vrea să fiu. Să fiu din nou. Din nou eu.

Dă-mi-mă înapoi!

Citatul zilei: Aș vrea să simt din nou că simt.

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Viața se termină pentru a ști că o avem.Carpe diem!

Avem viața și este una singură. Are un început mereu inedit, dar și un final. Din păcate... 

Sau ar trebui să spun ”din fericire”? De ce? Păi fiindcă viața se termină pentru ca noi să realizăm că o avem, mă gândesc... 

Murim pentru a ști că am trăit. Trăim pentru a ne bucura de oameni și de dragostea lor. Ca să exploatăm aceste două dimensiuni ale universului cumva micuț și limitat în care trăim există un final. 

Așază-te confortabil pe scaun, inspiră adânc și bucură-te de un moment de profundă meditație!

Închipuie-ți: dacă ai mai avea trei vieți de trăit sau o viață pământeană infinită, ce ai face în viața pe care o trăiești ACUM? Eu cred că am fi extraordinar de pasivi, plați, ”goi”. 

Ți-ai spune că nu te chinui acum să muncești pentru a avea propria casă, ci în viața următoare vei avea propria locuință, pentru a hoinări acum. Ți-ai zice că nu are sens să faci vreun efort, când poți să stai, fiindcă nu depinzi de timp, doar mai ai enșpe vieți. Ți-ai promite că viața următoare o trăiești, dar pe asta vrei s-o dormi. Ți-ai impune o rutină de om singur, avid de binele personal și cumva inconștient de prezența celorlalți, cu pretenția că te vei hrăni cu iubire ”data viitoare”. 

Viața finită te învață să nu aștepți. Te învață că timpul se scurge în sensul invers al parcursului tău, parcă împotriva ta. Te învață că trebuie să prețuiești clipele și oamenii. Că ce ai e al tău ACUM și AICI. Că poți pierde, dar lupți pentru a câștiga. Că nu te poți încrede în ”data viitoare”. Că uneori ”mai târziu” nu mai există.

Viața se termină pentru a ști că o avem.Carpe diem!

Citatul zilei: Carpe diem!-Horatius

Lacrimi pe obraz străin

Te priveam cum plângeai. Șiroaie de lacrimi își făceau loc printre ridurile de pe fața ta și alunecau încet, dar cât se poate de notabil, ca o cascadă agitată și cumva...acidă. 

Ți-am spus STOP. Le-am spus lor STOP. 

Doar liniște... Și sfârâitul lacrimilor reci care păreau să ardă. 

Am încercat să ți le șterg. Am întins mâna și mi-ai dat peste mână, după care ai închis ochii. Mai mult lichid transparent lucea acum pe fața ta. Am atins cu degetul o lacrimă pe care dintr-o atingere am făcut-o să sară pe brațul meu. M-a ars. Era încărcată de suferință. Ca un foc violent fără cărbuni sau motorină. O flacără rece și caldă, umedă și uscată, rea și reală. Mistuitoare!

Stăteai în fața mea ca o statuie. Ochii îți erau închiși, cu fluviul acela mereu învolburat pe obrajii tăi. Te-am privit timp de zece minute, care mi-au părut ani. Îmi spuneai strâmbând din nas să nu pun mâna. Dar ce? Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale. Am profitat că aveai ochii închiși. Am întins palmele spre chipul tău cât am putut de lent și silențios. Le-am plimbat de pe frunte imediat sub ochi, până în bărbie, unde lacrimile ți se întâlneau într-un spectacol de scântei. Mâinile mă ardeau. Simțeam cum răni sângerânde se deschideau în palme și pe degete. Pielea pleznea încet și se acoperea de un lichid roșu de consistența mierii și dulce ca ea. Sânge!

Ai deschis ochii. Ți-am șters ultimii stropi de tristețe de pe față cu mâinile deja umede. Am lăsat o dâră din licoarea roșie pe chipul tău palid. Apoi am trecut ușor mâinile mele pe fața mea, de sus până în bărbie. S-a umplut cu sângele meu și lacrimile tale, două lichide nesolubile. Simțeam cum focul îmi pârlea acum mie obrajii. Dar ce? Dă-mi foc, suferință! Lasă-i ei/lui fericirea...

Citatul zilei: Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale.

Micul tovarăș tras de urechi

Hmm... fantastică etichetă: ”tras de urechi”. Eu i-o atribui unui amic tare flexibil de pe fața noastră, și anume zâmbetul. Se simte cel mai bine când nu e forțat (sau fals). Cel mai adesea am putea spune că urechea stângă și urechea dreaptă duc o luptă atât de ”simetrică” fiindcă îl vor numai pentru ele. Mereu la egalitate, cele două competitoare arcuiesc obiectul bătăliei și dau formă celei mai expresive componente a feței. 

Sincer, zâmbetul mi se pare cea mai deschisă parte a unui om, pe lângă ochi. El exprimă cel mai mult celui de lângă noi și îl atrage cu înțelesuri mereu mai deosebite. 

O față plată nu ne spune prea multe. O față plată nu va fi vreodată expresia frumuseții sau, cu atât mai mult, a fericirii. 

Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. Un zâmbet dezvăluie. Un zâmbet arată celorlalți omul din noi. Un zâmbet deschide inimi. Un zâmbet cheamă. Un zâmbet adună. Un zâmbet întregește.

Uneori mă simt ”eu” abia când zâmbesc. Mă simt sinceră abia atunci, pentru că așa le mărturisesc celorlalți că sunt fericită. Simt că ”micul tovarăș tras de urechi” e parte din mine.

Poate la fel e și la voi. Toți.

Sunteți frumoși când zâmbiți.

Sunteți frumoși pentru că zâmbiți.

Citatul zilei: Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. 

O lume de cupluri

Doi ochi cu care să văd lumea frumoasă care îmi apare în față. Doi ochi cu care să te văd pe tine.

Două buze cu care să îi sărut pe cei dragi.

Două brațe cu care să te cuprind.

Două picioare cu care să străbat lumea în lung și-n lat pentru a căuta fericirea.

Două tălpi care să atingă pământul fierbinte cu fiecare drum nou.

Două urechi cu care să aud cântecul de iubire pe care îl ascult.

Două nări pe care să trag aerul proaspăt cu miros de viață.

Doi plămâni prin care să respir.

Două jumătăți ale inimii pe care să te las să le rupi cu condiția să le lipești la loc. Două părți cu care să simt la fel. Totul pentru tine.

Două palme în care să-mi strâng lacrimile și să le arunc, să uit de ele când îți revăd zâmbetul.

Doi îngeri care să mă ghideze: unul bun și unul rău.

Două măști pe care le port pe rând. Una, când râd. Cealaltă, când plâng.

Doi poli ai gândirii.

Două stări antagonice.

Doi stropi de ploaie pe aceeași umbrelă.

Doi oameni care formează unul: eu și tu.

Trăim într-o lume de cupluri.

Mâna ta stângă o are pe cea dreaptă. Și invers.

Picioarele la fel.

Inima, jumătățile ei.

Sufletul, idem.

Și nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte. Niciun el fără ea. Niciun Yin fără Yang.

Niciun om fără celălalt.

Citatul zilei: Nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte.

Rămâi!

Mai rămâi! Mi-ai fost alături atâția ani și poate nu am știut să te prețuiesc.

Acum că trebuie să pleci trag de tine și aș vrea să-ți împrumut clipe, dacă aș putea. Ți-aș da clipe din viața mea fără să ți le cer înapoi. Ce sens mai are acum gratuitatea? Bunăvoința?

Tu trebuie să pleci. Îmi zâmbești confirmându-mi că mă iubești. Apoi dispari.

Nu ți-am spus, dar îmi va fi dor de tine.

Nu am recunoscut, dar am nevoie de tine.

Nu știu, dar voi ști ce ai însemnat pentru mine. Abia acum...

Ți-am citit scenariul vieții literă cu literă, dar nu am prevăzut sfârșitul. Speram la un final deschis. Unul în care să nu aflu ce se întâmplă cu personajele, cu destinele lor, dar să știu că ele există și le voi putea modela sau vom putea modela împreună această regie. Dar nu sunt eu omul de la montaj. Altcineva ține cârmele vieții tale și se pare că a hotărât să-ți dea drumul. 

O fi eliberare? O fi moarte? O fi dispariție? 

Nu știu. 

Vreau doar să rămâi!

Text inspirat din melodia ”Afire love” a lui Ed Sheeran. (fictiv)

Citatul zilei: Ți-am citit scenariul vieții literă cu literă, dar nu am prevăzut sfârșitul.

Mâinile tale

Se zice că mereu mâinile spun o poveste. Peste ani, fiecare cută sau venă are o istorie a sa.

Fiecare părticică înseamnă ceva: un efort, o muncă grea...

Le privesc pe ale tale, le ating din când în când și simt asprimea pielii, ușor uscată și puțin ridată. Ne comparăm în minte. E ca o convenție tacită, sau cel puțin știm amândouă că asta facem(ne comparăm). Îmi spui, din priviri, că sunt tânără, că am pielea fină, că am mâini de copil. Eu, de altfel, îți mulțumesc - privindu-te- pentru eforturile care ne-au adus aici. Fiecare rufă spălată la mână, fiecare vas clătit cu atenție, fiecare mângâiere își are acum drumul trasat pe trupul tău. Fiecare au însemnat ceva și te-au marcat. Fiecare a lăsat amprente pe tine și vor lăsa și pe mine.

Dar acum, la vârsta mea, le privesc cu mândrie și recunoștință pe ale tale. Sunt rare momentele în care ți-am mulțumit într-un dialog îndelung pentru ceea ce ai făcut pentru mine.

Dar văd asta. Simt asta.

Nu pot să nu conștientizez câte ai făcut pentru mine. Îți mulțumesc din suflet.

Sper ca într-o zi să îmi privesc și eu copiii în ochi, iar ei să-și imagineze povestea mea.

Îți anting mâinile și ascult povești. Mâinile tale îmi descriu o viață. A ta, mamă.

Mulțumesc!

Te iubesc.

-Articol dedicat mamei-

Citatul zilei: Sper ca într-o zi să îmi privesc și eu copiii în ochi, iar ei să-și imagineze povestea mea.

Voi ați găsit acea persoană?

Ți-am promis că voi scrie despre tine și iată că asta fac acum. Ai ales să păstrezi anonimatul și îți voi respecta cerința. Oricum, aici mă adresez unei lumi întregi, deci nu contează numele despre care vorbesc, ci omul. 

În dialog cu tine am pățit ceva ce nu am crezut că mi se va întâmpla vreodată: am reușit să îți povestesc lucruri pe care nu le expun cu ușurință, am avut încredere să îți vorbesc despre ciudățeniile mele și să știu că nu ți se vor părea ciudate. Dar știi de ce? Pentru că, îți mărturisesc acum, întotdeauna mi s-a părut că ești o persoană suficient de ciudată încât ceea ce fac/zic eu să nu mai pară ciudat. (P.S: Vezi postarea în care am zis că îmi plac oamenii ciudați). Am folosit de prea multe ori cuvântul ăsta și nu asta este ideea...

Ideea este că ești o persoană cu care am putut mereu să discut și mă bucur că Dumnezeu aduce în viața mea oameni care iubesc ceea ce iubesc și eu, oameni care scriu-la fel ca mine, oameni care au curajul să se avânte în a gândi și a rosti cugetări filosofice fără reținere. În fața ta am avut puterea să spun în ce cred și să simt că nu vei râde. 

Este un sentiment... unic.

Poate ți se pare straniu că scriu asta, dar vreau să știi că oameni ca tine sunt acele motorașe care ne ajută să ne exprimăm. Sunt puține persoane acelea cu care putem discuta despre cele mai adânci frământări, despre vise și idealuri, despre sentimente sau idei ieșite din comun. Ei bine, tu ești acea persoană. Una dintre acele persoane lângă care am reușit să mă exprim și pe care o apreciez nespus pentru că ”mi-a făcut asta”.

Mulțumesc!

Citatul zilei: În fața ta am avut puterea să spun în ce cred și să simt că nu vei râde. 

Haină rece.Suflet cald

E frig afară, așadar am decis să vorbesc despre iarna din noi. Sau... de pe noi.
Iată un arhetip modern: omul cu haină rece și suflet cald.
Cu ambalaj rigid și conținut prețios.
Omul care plânge numai în interior.
Omul care nu știe decât să fie puternic. (aparent)
Omul care nu plânge niciodată. (aparent)
Omul care dacă privește ceva emoționant, nu schițează vreun gest.
Dacă este îmbrățișat, nu face mereu la fel.
Dacă i se spune ”Te iubesc!”, se ferește să repete cele două cuvinte.
Omul care pare a fi de piatră.
Dar care...
are o cascadă de sentimente în interior.
ascunde o mulțime de gânduri profunde.
suferă mult și vorbește puțin.
adună tot ce simte și pune acest mănunchi de trăiri numai în suflet.
Le ține pentru el și le digeră singur.
Aparențele înșală! De cele mai multe ori, o haină rece îmbracă un suflet cald.

Citatul zilei: Aparențele înșală!