Cutiuța cu sentimente

Ai acea cutiuță cu sentimente pe care ai ascuns-o bine, undeva în tine. O numești suflet. 

O deschizi în fiecare zi și o umpli cu iubire, furie, teamă, poate ură, dar e mereu deschisă.Vulnerabilă. Imposibil de închis sau sigilat din nou după bunul plac. 

Poate ai momente când ai vrea să sigilezi cutiuța, să lipești pe ea un abțibild cu mesajul ”conținut fragil” și să nu mai simți nimic. Să uiți de tine și de lume. De sentimentele tale. De durere, de tristețe sau chiar de iubire când aceasta începe să te otrăvească.
De sufletul tău.

Dar NU! Cutiuța cu sentimente nu este un cufăr cu lacăt, bine închis, bine păzit. Iar dacă ar fi un cufăr, ar avea mereu lacătul deschis. Așa că, ai grijă cui îi lași cheia sau unde o pui, pentru că acest cufăr veșnic descuiat conține o comoară: sufletul tău.

Cutiuța cu sentimente este puntea de legătură dintre tine și cei din jurul tău. Ea adună impresii, amintiri, gânduri și le transformă în ceea ce numești sentimente. Bune sau rele.

Iar dacă ai sentimente, simți.

Și dacă simți, trăiești.

Citatul zilei: Dacă simți, trăiești.

Will you marry(cherish) me?

Salut, dragi cititori! Astăzi scriu despre căsătorie. 

Mă uit la oameni și observ cum au încetat să creadă în prințul pe cal alb/prințesa din castel. Mai grav este că acest fapt nu se întâmplă pentru că prințul acela/prințesa aceea nu ar exista, ci pentru că ei nu asta caută. Nu mai caută. Așteaptă să iasă cineva de după colțul străzii și să fie partenerul/partenera ideal(ă). Nu, dragilor. Persoana ideală se caută. Mult. Sau cel puțin asta cred eu. Altfel, cum explicăm căsătoriile formale din prezent și nenumăratele divorțuri dintre oameni care -cică- se iubesc?

Căsătoria ar trebui să fie o bucurie, nu un angajament. O dorință, nu o convenție socială.

Dacă oamenii ar face asta numai fiindcă se simt 100% pregătiți și implicați, deznodământul poveștilor de așa-zisă iubire s-ar schimba. Ideea este că ar trebui să considere căsătoria un pas important. Aici este greșeala! Greșeala nu este că se despart, ci că ajung la căsătorie când știu amândoi că asta este ceva mai mult decât ar putea evolua relația lor. Tot mai mulți răspund ”da” și uită că o spun în fața lui Dumnezeu.

Întrebarea crucială este acea promisiune făcută între cei doi. ”Will you marry me?”, întreabă el/(mai rar)ea. Dar nu ar trebui, oare, să întrebe: ”Will you cherish me?”. Aceasta este de fapt promisiunea.

Citatul zilei: Căsătoria ar trebui să fie o bucurie, nu un angajament. O dorință, nu o convenție socială.

Moda colindelor în RATB

   Începând de ieri am sesizat că dacă ne dorim colindători, îi avem. Dacă suntem bătrâni și ne plictisim în casă, iar nimeni nu ne mai calcă pragul pentru că bătrânețe și pentru că boală, există un loc unde cineva ne introduce în spiritul sărbătorilor. Există spațiul în care nu e nevoie de cor pentru a avea colinde. 

RATB-ul! Da, ați ghicit. 

Începând de ieri am sesizat că autobuzele s-au transformat într-un fel de agora a cântecelor de Crăciun. 

   Voci pițigăiate răsună din celălat capăt al autobuzului. Tu, călător înduioșat, alături de alți entuziaști asemenea, pregătiți bancnote de un leu, sau mai mult. Prin mulțime se strecoară de la capătul celălalt până la tine un ghemotoc de om. Așa se face că apare în fața ta un copil de 7-8 ani, îmbrăcat neglijent, cu o crenguță de brad ruptă și dezordonat ornată cu ceva colorat, copilul care se ferește să mai fredoneze încă o dată versurile ”Steaua sus răsare.....”, doar-doar de ar primi ceva pentru ce a cântat mai devreme. Asta pentru că după alte două stații urcă într-un alt autobuz și reia concertul de colinde. Eventual, rostește cu mâna întinsă: ”Sărbători fericite”. 

   Merită sau nu banii voștri? Asta decideți voi. Colindele sunt un prilej pentru a obține bani? Iarăși, voi știți. Dar nu știu dacă moda aceasta a colindelor în RATB este ceva pozitiv, deși este, cu siguranță, măcar profitabilă. Pentru unii... 

   Pe de-o parte, să ne bucurăm pentru noi sau pentru cei care ascultă cu încântare, poate după multă vreme, colindele cântate de un copil. Pe de altă parte, dacă le cântă cu mâna întinsă, parcă își pierd farmecul.

   Dar măcar nu mai spun: ”Dă-mi și mie un leu”, ca la colțul străzii...

Citatul zilei: Să ne fim colind unii altora în zilele geroase ale vieţii!-Elena Stan

Fericirea e în mâinile tale

Fericirea este beția sufletului.

Acea stare de adevăr suprem și exaltare inconștientă.

Libertate și iubire.

Acea licoare din care ne înfruptăm și pe care o turnăm pe gât cu un gând contant de insuficiență.

Acel pahar din care gustăm și parcă nu ne hrănește setea, ci inima.

Să ne înecăm este dorința. Să levităm este potența. Să simțim că trăim este consecința.

Spunem ipocrit că nu am pus gura pe așa ceva, când de fapt am băut puțin în fiecare zi.

Pentru că fața nu va spune niciodată ce spune sufletul.

Pentru că nu vei spune niciodată că ai tot ce îți trebuie, deși ai tot ce îți trebuie.

Iar asta pentru că vei vrea mereu mai mult.

Pentru că nu vei spune niciodată că ești fericit, deși ești fericit. Sau o vei spune cu jumătate de gură, fără să o crezi.

Hai! Stigă tare: ”Sunt fericit/ă!” Da! Pentru că o simți și e real. Ai tot ce ți-ai putea dori, ai oameni pe care să îi iubești și care te iubesc, ai o căsuță, un vis și un drum curajos spre viitor-cu gropi care poate te vor face să cazi, cu semafoare care poate te vor face să te oprești adesea și obstacole multe care te vor obliga să sari.

Sari și avântă-te în fericire!

Acea beție a sufletului.

Beatitudine*.

*beatitudine=stare de fericire deplină(www.dexonline.ro)

Citatul zilei: Fața nu va spune niciodată ce spune sufletul.

O nouă lecție de viață

Astăzi am învățat că comunicarea este cheia.
Că este mai important să-ți recunoști vina decât să acuzi.
Să asculți înainte să țipi.
Să gândești înainte să vorbești.
Să încerci să înțelegi înainte să condamni.
Să fii sincer și direct.
Să nu te ferești niciodată să aperi lucrurile în care crezi și să vorbești despre ele.
Să îi dai celuilalt șanse pentru că și el ți le-a dat, ți le dă sau ți le va da la un moment dat.
Să faci ce trebuie pentru a-ți fi bine și ție și celui de lângă tine. În același timp.

Citatul zilei: Este mai important să-ți recunoști vina decât să acuzi.