Lacrimi pe obraz străin

Te priveam cum plângeai. Șiroaie de lacrimi își făceau loc printre ridurile de pe fața ta și alunecau încet, dar cât se poate de notabil, ca o cascadă agitată și cumva...acidă. 

Ți-am spus STOP. Le-am spus lor STOP. 

Doar liniște... Și sfârâitul lacrimilor reci care păreau să ardă. 

Am încercat să ți le șterg. Am întins mâna și mi-ai dat peste mână, după care ai închis ochii. Mai mult lichid transparent lucea acum pe fața ta. Am atins cu degetul o lacrimă pe care dintr-o atingere am făcut-o să sară pe brațul meu. M-a ars. Era încărcată de suferință. Ca un foc violent fără cărbuni sau motorină. O flacără rece și caldă, umedă și uscată, rea și reală. Mistuitoare!

Stăteai în fața mea ca o statuie. Ochii îți erau închiși, cu fluviul acela mereu învolburat pe obrajii tăi. Te-am privit timp de zece minute, care mi-au părut ani. Îmi spuneai strâmbând din nas să nu pun mâna. Dar ce? Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale. Am profitat că aveai ochii închiși. Am întins palmele spre chipul tău cât am putut de lent și silențios. Le-am plimbat de pe frunte imediat sub ochi, până în bărbie, unde lacrimile ți se întâlneau într-un spectacol de scântei. Mâinile mă ardeau. Simțeam cum răni sângerânde se deschideau în palme și pe degete. Pielea pleznea încet și se acoperea de un lichid roșu de consistența mierii și dulce ca ea. Sânge!

Ai deschis ochii. Ți-am șters ultimii stropi de tristețe de pe față cu mâinile deja umede. Am lăsat o dâră din licoarea roșie pe chipul tău palid. Apoi am trecut ușor mâinile mele pe fața mea, de sus până în bărbie. S-a umplut cu sângele meu și lacrimile tale, două lichide nesolubile. Simțeam cum focul îmi pârlea acum mie obrajii. Dar ce? Dă-mi foc, suferință! Lasă-i ei/lui fericirea...

Citatul zilei: Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale.

Micul tovarăș tras de urechi

Hmm... fantastică etichetă: ”tras de urechi”. Eu i-o atribui unui amic tare flexibil de pe fața noastră, și anume zâmbetul. Se simte cel mai bine când nu e forțat (sau fals). Cel mai adesea am putea spune că urechea stângă și urechea dreaptă duc o luptă atât de ”simetrică” fiindcă îl vor numai pentru ele. Mereu la egalitate, cele două competitoare arcuiesc obiectul bătăliei și dau formă celei mai expresive componente a feței. 

Sincer, zâmbetul mi se pare cea mai deschisă parte a unui om, pe lângă ochi. El exprimă cel mai mult celui de lângă noi și îl atrage cu înțelesuri mereu mai deosebite. 

O față plată nu ne spune prea multe. O față plată nu va fi vreodată expresia frumuseții sau, cu atât mai mult, a fericirii. 

Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. Un zâmbet dezvăluie. Un zâmbet arată celorlalți omul din noi. Un zâmbet deschide inimi. Un zâmbet cheamă. Un zâmbet adună. Un zâmbet întregește.

Uneori mă simt ”eu” abia când zâmbesc. Mă simt sinceră abia atunci, pentru că așa le mărturisesc celorlalți că sunt fericită. Simt că ”micul tovarăș tras de urechi” e parte din mine.

Poate la fel e și la voi. Toți.

Sunteți frumoși când zâmbiți.

Sunteți frumoși pentru că zâmbiți.

Citatul zilei: Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. 

O lume de cupluri

Doi ochi cu care să văd lumea frumoasă care îmi apare în față. Doi ochi cu care să te văd pe tine.

Două buze cu care să îi sărut pe cei dragi.

Două brațe cu care să te cuprind.

Două picioare cu care să străbat lumea în lung și-n lat pentru a căuta fericirea.

Două tălpi care să atingă pământul fierbinte cu fiecare drum nou.

Două urechi cu care să aud cântecul de iubire pe care îl ascult.

Două nări pe care să trag aerul proaspăt cu miros de viață.

Doi plămâni prin care să respir.

Două jumătăți ale inimii pe care să te las să le rupi cu condiția să le lipești la loc. Două părți cu care să simt la fel. Totul pentru tine.

Două palme în care să-mi strâng lacrimile și să le arunc, să uit de ele când îți revăd zâmbetul.

Doi îngeri care să mă ghideze: unul bun și unul rău.

Două măști pe care le port pe rând. Una, când râd. Cealaltă, când plâng.

Doi poli ai gândirii.

Două stări antagonice.

Doi stropi de ploaie pe aceeași umbrelă.

Doi oameni care formează unul: eu și tu.

Trăim într-o lume de cupluri.

Mâna ta stângă o are pe cea dreaptă. Și invers.

Picioarele la fel.

Inima, jumătățile ei.

Sufletul, idem.

Și nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte. Niciun el fără ea. Niciun Yin fără Yang.

Niciun om fără celălalt.

Citatul zilei: Nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte.