Avem o singură șansă la fericire

Avem o singură șansă la fericire... și o irosim. 

Cu fiecare zi.

Ne întrebăm mereu „ce ar fi fost dacă?” sau „oare dacă nu făceam așa ce se întâmpla?”. Dar rareori ne dăm seama că ne învârtim între „dacă DA” și „dacă NU”, ignorând ceea ce se întâmplă de fapt. 

De ce cred eu că ajungem să ne punem astfel de întrebări? Sunt îndoieli care apar pentru că nu am avut curajul să facem ceea ce am simțit, nu am reușit să spunem ceea ce aveam de spus sau nu am tăcut când acesta era cel mai inteligent lucru de făcut. Chiar și așa, ce șanse există să fie regretul răspunsul? În viziunea mea, niciuna. Să regreți înseamnă să vrei să schimbi lucrul de ieri care te-a făcut omul de azi. Iar cum omul de azi e mai puternic... de ce ai vrea să-l schimbi?

Poate că fiecare pas înainte aduce cu sine o privire înapoi spre punctul de unde am plecat, dar nimeni nu vrea să stea pe loc. De ce te-ai complace într-un trecut despre care tu însuți spui că nu-ți place, de ce ai trăi într-un trecut în care oamenii au fost atenți la ceea ce nu știi, în loc să valorifice ceea ce știi? De ce ai păstra vie și vibrantă amintirea celor ce ți-au zis că „tu nu poți”? Eu zic că e mult mai demn să crezi în mod realist în puterea ta, în iubirea pe care o poți oferi, și abia apoi în ceea ce - logic - vei primi înapoi, în cei care îți strigă în ureche că poți, în cei ce te fac să crezi, într-un viitor frumos care o să-ți placă.

Idealul în viață este să fii fericit. Dar nu așa cum o arată filmele cu scenarii pompoase, maxim de nerealiste, la care de obicei verși lacrimi și care mai mint uneori că sunt „inspirate dintr-o poveste reală”. 

Eu zic că e prețioasă fericirea aia cu suișuri și coborâșuri, care îți arată cum este să cazi, iar apoi cât de bine te simți când te ridici, cât de mult poate durea o inimă, dar și cât de sus se poate înălța. Fericirea este, exact cum o spune clișeul, făcută din lucruri mici. Și-atunci cum să ne plângem că e greu cu lucrurile mici, când suntem oameni mari? Da! Eu cred că fericirea este în mâinile fiecăruia dintre noi. Și poate avea o mie de forme, în funcție de cum o modelăm. Pentru un copil din Africa ar putea fi acea farfurie de mâncare, pentru un om rătăcit în deșert - un simplu pahar cu apă, sau pentru mine, care stau acum în fața tastaturii, iubirea și liniștea.

Ideea este să ne bucurăm de ceea ce avem și să uităm de lipsuri.

Avem o singură șansă la fericire... și o irosim.

Iar aceea este prezentul.