Poveste fără verb

Două mâini care se ating. O singură vibrație. Mutuală.

Un joc între două personaje sculptate după mulajul perfect.

Un dialog de priviri intense.

O sărutare caldă pe vreme rece.

Un picior înainte și unul înapoi.

O apropiere.

Căldură.

Două vise într-unul singur. Același.

Ezitare și avânt.

Calm.

Liniște surdă. Și asurzitoare.

Foc.

Și apă.

Incendiu stins. Ghețari topiți.

Emoție.

Realitate și miraj.

Viață!

Viu.

Și vie.

Zbor.

FERICIRE: Gânduri amestecate

Oare fericirea se învață? 

Se caută? Se găsește? 

Are o rețetă ca o prăjitură complicat de pregătit, însă dulce ca Raiul?

Este fericirea în fiecare strop de ploaie? În suflul unui vânt violent? În urletul de durere al unei căprioare rănite la vânătoare? Este fericirea și în rău și în bine? Este fericirea în viața însăși?

Spunem cu toții, la un moment dat, că scopul vieții este fericirea. E un clișeu pe care ni-l permitem. Este o repetiție de la care nu ne abatem în mod intenționat. Și o spunem cu încredere. 

Dar dacă te întreb acum:

Ești fericit?

Ești fericită?

Îmi răspunzi afirmativ?

Este un ”da” sincer și deplin? Un DA complet pentru simplitatea și naturalețea acestei stări?

Dar stai! Este fericirea numai o stare?

Iar dacă da, e permanentă? E efemeră? Ori o fi de scurtă durată? Sau variază?

Trăim între multe variabile și multe lucruri sunt variabile, dar fericirea, aceasta ar trebui să fie constantă.

Îmi doresc să las fericirea să fie o linie continuă. Și o voi desena așa.

Citatul zilei: Fericirea este o linie continuă.