Suflete desculţe

Sufletul este imaginea unui om desculţ care păşeşte pe străzi când netede, când pline de cioburi. Sufletul este un porumbel alb care zboară prin praful umanităţii. Se pătează adesea. Cade în păcat, dar se înalţă din nou mai puternic şi mai mândru. Îşi scutură aripile şi se avântă în zboruri viitoare în altă formă, însă pe acelaşi fond. Penele îi sunt smulse şi cresc continuu. 

Însuşi omul este o pasăre Phoenix: se transformă uneori în cenuşă şi renaşte din ea pentru a se bucura de ceea ce îi oferă viaţa. Porumbelul acela alb va fi mereu rănit, dar mereu protejat de o membrană divină. Doctorul de suflete este Timpul. Multe greşeli sunt reparate de Timp, dar pe multe dintre ele suntem noi datori să le îndreptăm. Pansamentele pentru sufletul nostru sunt chiar oamenii care ne înconjoară. Sprijinul familiei, al tuturor celor dragi şi zâmbetele lor ne fac să fim mai buni. 

Sufletul nu are un manual cu instrucţiuni, dar există modalităţi prin care îl putem curăţa. Dacă învăţăm să ne respectăm şi să ne iubim pe noi, iar apoi să facem acelaşi lucru cu cei din jur, vom reuşi să păstrăm acel porumbel pe linia de plutire. Dar la nivel practic este mai dificil decât pare. Cel mai important este însă ca fiecare persoană să fie împăcată cu sine şi să evite erori fără sens.

Aşadar, porumbelul alb nu va fi niciodată lipsit de bandaje, dar învaţă să îl laşi să zboare chiar şi atunci când plânge de durere, căci el o va face. 

Are puterea să zboare. 

Şi va zbura...

Citatul zilei: Sufletul este un porumbel alb care zboară prin praful umanităţii.

Dialog cu cei pierduţi

Dialog între un EU fictiv şi orice persoană dragă care a decedat:
<<Nu te-am pierdut! Vino şi spune-mi că EŞTI!

Şopteşte-mi că îmi veghezi fiecare pas! Spune-mi că-mi vorbeşti cum o făceai odată: ore în şir, fără să te plictiseşti! Promite-mi că încă te bucuri pentru mine şi că există zâmbete şi dincolo! Aminteşte-ţi emoţia lumească şi împarte-o cu mine! 

Te-am pierdut şi totuşi NU! Vreau să cred că nu... 

Când mă gândesc la tine, fă şi tu la fel! Trimite-mi putere şi fă-mă să zbor ca o pasăre liberă pe cerul umanităţii! Timpul meu se scurge, dar al tău s-a terminat. Asta doare. Te voiam alături. Voiam să mă strângi în braţe şi să simt cum îmi cuprinzi carnea în mâinile tale. Voiam să-ţi savurez suflul cald. Voiam să te am aproape, departe, oriunde, dar în lumea mea. Voiam să fii. Atât! 

Fizic, nu mai eşti. Nu te mai pot atinge şi să spun că EŞTI. 

Ai plecat. Ai plecat cu trenul acela care a părăsit gara mult prea devreme. Ştiam că trenurile au întârzieri, dar nu că pleacă mai devreme. Aş vrea ca trenul tău să fi întârziat. Ai plecat şi te mai voiam lângă mine. Încerc să mă conving că trăieşti încă prin mine, prin noi toţi,prin lumea de care te-ai desprins. 

Mă doare lipsa. Mă doare destinaţia ta: necunoscutul. Mă alină totuşi fotografiile în care nu ai încetat să zâmbeşti. Mă alină amintirile în care te păstrez fericit(ă). Mă alină monologul pe care mă încăpăţânez să îl numesc dialog.

ÎNCĂ îţi vorbesc. Şi n-am să încetez să o fac. Răspunsurile tale...nu le pot auzi, dar le pot simţi. Când îţi spun că „Te iubesc!” simt că şi tu faci la fel. La prezent.>>

Citatul zilei: Voiam să fii. Atât!

Dor de copilărie

Mi-e dor de copilărie.De sinceritatea aceea organică.

Crescând,simulăm adevăruri.Alegem(uneori binele,alteori răul).Judecăm aspru şi cerem explicaţii la care nu avem niciun drept.

Mi-e dor să fiu copil şi să CRED.

Mi-e dor să cred în oameni care nu mi-ar dori răul niciodată.Mi-e dor să mă tem numai de „Bau Bau” şi nimic altceva să nu mă poată răni.

Mi-e dor să confund lumea în care trăiesc cu visele mele cele mai îndrâzneţe.

Mi-e dor să zâmbesc tuturor.

Mi-e dor să întreb o persoană necunoscută: ”Vrei să fim cei mai buni prieteni?”. Şi peste cinci minute să pară că ne-am cunoaşte de-o viaţă...

Iată de ce,cred eu, maturizarea e ceva negativ. Cât suntem mici vrem să fim mari. Când suntem mari am da orice, ne-am da pe noi, să mai fim copii măcar un minut. Cu timpul, lucrurile speciale pier. Acea încredere în străinul care vrea să fim cei mai buni prieteni se stinge. Acea convingere că poţi spune adevărul şi numai adevărul moare. Clipele acelea lipsite de griji dispar de pe ceas. Orbim în faţa miracolelor care continuă să treacă pe lângă noi.În schimb, creştem, ne maturizăm şi câştigăm eticheta de "adult". Merită? 

Te bucuri să creşti?

Timpul nostru poartă o haină mâncată de molii. Sufletele noastre coapte caută linişte printre sute de decibeli. Supravieţuim unei gălăgii sociale şi individuale. Trăim după mecanisme şi încetăm să credem. 

Te bucuri să creşti? Spune-mi! Nu ai vrea să rămâi un copil? Nu ţi-e dor să auzi din nou „Vrei să fim cei mai buni prieteni?” din gura unui necunoscut? Nu ţi-e dor să zici „DA”?

Citatul zilei: Mi-e dor să fiu copil şi să cred.

ÎnCRED!ere

Lasă oamenii din jurul tău să te ajute!

Lasă oamenii să se implice în ceea ce eşti!

Lasă oamenii să te schimbe(numai) în bine!

Lasă-i pe cei care cred în tine să îţi întărească speranţele şi să îţi facă eforturile să merite!  

În acelaşi timp, lasă-i pe cei care spun că nu poţi să te subestimeze! Nu vor face decât să te impulsioneze. Aşa, mereu vei avea motive să dovedeşti că ŞTII, VREI, POŢI. 

Oamenilor care cred în mine le datorez câte o părticică din ceea ce sunt astăzi. Celor care m-au descurajat le sunt datoare, de asemenea. M-au ambiţionat să le demonstrez că pot. Sunt de părere că oamenii din jur ne formează într-un anume fel. Fundaţia solidă cu care pornim la drum nu este suficientă.

 Fiecare persoană se naşte cu ceva special.Fiecare persoană are motive să se considere specială. Dacă este ceva cu care m-am născut şi pentru care sunt recunoscătoare, acela este talentul la scris. Iubesc să scriu! Pasiunea mea pentru scris a prins contur cu mult înainte să fiu măcar conştientă de ea. La numai un an am semnat pe foaia destinului meu. Am ales trei obiecte, printre care pixul. Astăzi, spun doar că nimic nu e întâmplător. Natura a ştiut înaintea mea că mă voi dedica acestei arte. Raportat la ceea ce doar am spus, am realizat destul de târziu cât de mult înseamnă scrisul pentru mine. Mi-am dat seama cam greu că acesta mi-e destinul. Am păşit poate mult prea lent pe drumul către ceea ce iubesc cu adevărat să fac. Familia mi-a cunoscut probabil mereu talentul la scris şi dragostea nedeclarată pentru cuvânt. 

Cel mai special a fost momentul în care cineva din afara familiei a observat asta. 

Iată o mică povestioară:

Era o oră obişnuită de literatură universală din clasa aXII-a.Citeam,din banca mea,un scurt eseu despre Hemmingway şi Garcia Marquez. Am terminat de citit şi mi-am pus foile pe bancă. Colega mea, AnaMaria Costea,m-a strigat de undeva din stânga. Am întors capul, iar ea a rostit doar atât: ”Nico,eşti un bun scriitor”. Au fost cele mai frumoase cuvinte pe care aş fi putut să le aud atunci. Ea fost prima persoană care mi-a spus mot-à-mot acest lucru. Nu ştiu dacă şi-a dat seama, dar am afişat un zâmbet în care parcă am înghesuit toată frumuseţea şi bucuria momentului. Ceva atât de scurt, pasager şi întâmplător mi-a dat o stare atât de specială,unică. 

Ana,îţi mulţumesc pentru cuvintele acelea. Nu ştiu câtă încărcătură au avut, dar m-au străpuns ca un fulger al împlinirii. Acum, vă spun că pentru mine contează foarte mult oamenii care cred în mine şi cu siguranţă mă simt datoare să le mulţumesc. De aceea, voi continua să scriu cât timp vor exista oameni şi acele „lucruri mici dintr-o lume mare” care să mă inspire.

Citatul zilei: Natura a ştiut înaintea mea că mă voi dedica acestei arte.

Oameni pentru oameni

Blogul meu a depăşit o mie de afişări de pagină, iar pentru asta nu pot decât să vă mulţumesc nespus vouă, celor care îşi rup din timpul personal pentru a citi ceea ce scriu. Se pare că v-au încântat rândurile pe care le-am aşternut pe pagina mea virtuală.

Îmi doresc mai mult de la mine. 

VOI sunteţi motivul pentru care scriu.

Este o adevărată încântare să observ că tot mai mulţi oameni îmi accesează blogul. Ţin să vă mărturisesc totuşi că mizez pe calitate, ci nu pe cantitate. Dacă reuşesc să schimb ziua fie şi a unei singure persoane, eu nu pot decât să mă bucur. Iar dacă tu eşti acela, îţi mulţumesc pentru că îmi permiţi asta. Îţi mulţumesc deoarece cuvintele mele ajung pe buzele tale, în mintea ta şi în viaţa ta. 

De ce scriu? Pentru că existaţi voi!

Răsplata? ... 

Vă spun că eu numesc scrisul artă. Şi am conştientizat un lucru: 

Arta se plăteşte nu în bancnote, ci în emoţii. 

Voi sunteţi acolo pentru mine şi eu pentru voi. Oameni pentru oameni. Cum natura are legile sale, la fel şi omul urmează instinctual un cod. Cum este circuitul apei în natură, oamenii se supun unui circuit NOI-VOI. Primii nu pot exista fără ultimii. La fel şi invers. Ce vreau să spun este că numai datorită vouă mă pot bucura de micile măriri de cifră care apar pe ecranul meu.
Vă aştept în număr cât mai mare!

Vă mulţumesc!

Citatul zilei: Arta se plăteşte nu în bancnote, ci în emoţii. 

Offline

Cele mai frumoase lucruri rămân offline. 

Adevăratele Like-uri se dau în afara Facebook-ului. 

Adevăratele prietenii se leagă în afara Facebook-ului. 

Adevăratele poveşti se scriu dincolo de Internet.

Captivi parcă în mediul virtual, simulăm o viaţă care nu este a noastră. Ai peste 1000 de prieteni pe Facebook, dar stinge calculatorul, închide ochii şi gândeşte-te... Câţi prieteni ai ACUM? Aminteşte-ţi câte momente memorabile ai trăit fără să dai check-in-uri şi cât de special a fost să păstrezi emoţia aceea doar pentru tine! În viaţa reală, distribuie zâmbete! Share-uieşte bucuria ta cu cei care îţi sunt alături, nu cu miile de prieteni virtuali.

Cred că lucrurile care se apropie de esenţă, de origini, vor fi mereu offline.

Haideţi să ne deconectăm şi să ne bucurăm de viaţa reală!

Citatul zilei: Adevăratele poveşti se scriu dincolo de Internet.

Cumpărăm frumuseţea sau o avem?

Frumuseţea nu stă într-o seringă cu botox. Dacă vrei să o găseşti, caut-o în tine!

Tot mai mulţi oameni  pun preţ pe frumuseţea artificială, fenomen care mă îngrijorează.
"Apretează-ţi hainele! Aranjează-ţi părul! Schimbă-ţi telefonul! Pune-ţi gel pe unghii!
Oricum, ei nu vor vedea dincolo de ele."

Totuşi, personal, nu cred în frumuseţea de plastic. Nu cred în 90-60-90. Nu mă păcăleşte perfecţiunea din reviste şi reclame. Fii tu şi te poţi numi frumos/frumoasă! Nu-ţi condamna defectele! Ele fac parte din tine. Nu-ţi face complexe! Ele nu vor face decât să scadă încrederea în sine. Trăsăturile tale te definesc. Ele te fac să fii TU. Cu un nas subţire şi mic, buze supradimensionate şi o faţă imobilă(incapabilă să exprime vreo emoţie, dacă mă întrebaţi pe mine) vom arăta toţi la fel.

Unde eşti TU atunci?

Pistruii tăi, cicatricile tale, nasul cârn: toate fac parte din ceea ce eşti. Secretul nu este să fii frumos, ci să te simţi frumos. Iar asta porneşte din interior. Cum aminteşte Beyoncé într-o melodie recentă, poate adesea sufletul este cel care ar avea nevoie de o operaţie estetică. Dar asta nu există, aşa că îngrijeşte-te de suflet şi vei descoperi frumuseţea. Nu ignora imaginea, dar nu-i permite să însemne mai mult decât trebuie! Nu-i aloca mai mult timp decât trebuie! Nu-i acorda mai multă importanţă decât trebuie!

Omul e imperfect.

Frumuseţea e imperfecţiune.

Frumuseţea eşti TU!

Citatul zilei: Îngrijeşte-te de suflet şi vei descoperi frumuseţea!

P.S.: Aştept în secţiunea de comentarii definiţia ta pentru frumuseţe.

O lume uitată

Scrisoare deschisă către bunici:

          Dragi bunici,
Anii au trecut. Eu cresc, voi îmbătrâniţi. Eu sper, voi încetaţi să speraţi. Eu visez. Voi nu o mai faceţi.

Staţi singuri într-o locuinţă veche, mult prea liniştită. Tânjiţi după gălăgia şi zâmbetele cu care vă împodobeam casa odinioară. Aţi vrea să mai auziţi măcar o dată strigătul meu. Aţi vrea să vă mai cer ajutorul. Dar toate astea nu se mai întâmplă. Ne vedem rar. Îmi amintiţi de fiecare dată că îmi duceţi dorul. Vă simţiţi inutili. Sunteţi bolnavi şi nici medicamentele nu vă mai ajută. Mâinile vă tremură când îmi ciupiţi uşor obrajii. Părul cărunt vă schimbă pe zi ce trece, de parcă adună în el toată energia voastră.
Voi nu ştiţi asta, dar am şi astăzi tabloul cu voi pus pe noptieră. Mângâi adesea poza voastră şi vă simt mai aproape. Şi mie îmi e dor de voi. Însemnaţi foarte mult pentru mine. Bunico, încă păstrez pe rafturile bibliotecii cartea de bucate despre care îmi promiteai în copilărie că-mi va fi utilă, cum i-a fost şi mamei. Iar tu, bunicule, să ştii că încă plantez flori, aşa cum făceam împreună în fiecare primăvară. Bunico, iubesc ridurile tale pentru că îmi arată de câte ori mi-ai zâmbit şi de câte ori ţi-ai făcut griji pentru mine. Bunicule, iubesc la fel de mult cântecele tale la pian.

Nu v-am uitat. Aş face timpul să stea în loc dacă aşa mi-aţi putea fi alături mereu. Dar timpul trece şi meritaţi să ştiţi că vă iubesc. Reuşesc uneori să mă pun în locul vostru. Fără bani, fără sănătate, fără compania celor dragi, ce motive aţi mai avea să zâmbiţi? Dacă măcar pentru o clipă fotografia cu mine vă mai face să zâmbiţi din când în când, eu mă declar fericită.

   Cu drag, nepoata voastră.

   Din păcate, dacă cei bătrâni suferă de diferite boli, ei bine, şi noi suferim de uitare.În această scrisoare fictivă vreau să subliniez faptul că bunicii(ai mei, ai tăi sau ai altcuiva) nu trebuie uitaţi. Ei sunt persoanele de la care avem cele mai multe lucruri de învăţat. Ei reprezintă o mare de înţelepciune. Ei sunt cei ce slăbesc fizic pentru a deveni cu adevărat puternici din punct de vedere spiritual.

Citatul zilei: Dacă cei bătrâni suferă de diferite boli,  noi suferim de uitare.

Portret de scriitor

A scrie este o artă. Tocmai de aceea profilul unui scriitor este greu de descris. Are nişte ochi mult prea adânci şi pătrunzători pentru a fi numit om. Vede, ca orice artist, ceva mai mult decât îi este dat să vadă. Găseşte cuvinte în imagini şi emoţie în cuvinte. Urmează un proces sofisticat prin naturaleţea lui, şi anume: imaginea lumii→cuvinte↔emoţii. 

El nu înţelege lumea, el o simte. 

El nu trăieşte viaţa, el o scrie. 

Este un om special. Are parcă un al şaselea simţ.  

Vibrează în tăcere. Ţipătul lui este acel semn al exclamării pe care îl schiţează atent adesea

pe foi complet albe. Pentru el, lipsa cernelii este sinonimă cu muţenia. 

Vede totul în nimic. Vede ceva în orice.

Cunoaşte prin scris. Descoperă prin scris. 

E egoist. Scrie pentru el şi abia apoi pentru ceilalţi. Se pierde uneori în complexitatea cuvintelor sale. Nu cere înţelegere, pentru că nici el nu se înţelege complet. 

Preferă simplitatea.

Se refugiază în poezie. Plânge în versuri. Zâmbeşte numai când redactează până la sfârşit mesajul. Apoi rupe foaia. Sisific! Ciudat! Unic!

Întotdeauna va fi un copil bătrân. Va lăsa timpul să îi aducă sfârşitul, cât timp creaţia sa va fi nemuritoare. 

Scriitorul nu trăieşte fiind ceea ce este. El trăieşte fiind ceea ce scrie.

Citatul zilei:  Scriitorul nu trăieşte fiind ceea ce este. El trăieşte fiind ceea ce scrie.

Camioneta cu vise

   Ne înghesuim la ea mai mult decât la camioneta de îngheţată. Ne servim cu toţii, dar iluziile delicioase nu se termină niciodată. Camioneta nu ţine cont de culorile semaforului. Ea poate trece şi pe unde indicatoarele spun “accesul interzis”. Rezervorul ei se goleşte şi se reumple cu fiecare speranţă nouă. Se uzează cu fiecare dorinţă nouă. Totuşi, este funcţională permanent... sau nu. 
TU eşti şoferul propriei tale camionete cu vise.

TU ai cheia, motiv pentru care motorul se va opri când TU vei decide asta. Atâta timp cât te pregăteşti de drum, ea va merge.

Ia în fiecare zi un vis din portbagajul acela plin şi fă ceva pentru împlinirea lui! Supraîncărcarea te va determina să pui frână, să-ţi lustruieşti aripile, să crezi din nou, să zbori din nou. La fel mi s-a întâmplat şi mie. Îmi doream foarte mult să am un blog. Nu ai idee cât de mult... Am amânat cu graţie momentul în care voi scrie prima mea postare, până când am hotărât să nu-mi abandonez visul. Era o presiune uriaşă asupra mea. Iată-mă acum împărtăşind cu voi bucuria de a-mi fi urmat visul. 

Sfatul meu? 

Permite-ţi să fii egoist când visezi ceva! Continuă să crezi când îţi doreşti cu adevărat un lucru! Fă eforturi şi urmează visul acela care se ascunde de mult timp în interiorul tău! Un vis de-al meu s-a îndeplinit deja. Am propriul meu blog. 

Acum e rândul tău!

Citatul zilei: Ia în fiecare zi un vis din portbagajul acela plin şi fă ceva pentru împlinirea lui!


P.S.: Postarea îi este dedicată Ioanei Simion, persoana minunată care m-a ajutat să realizez acest blog. Mulţumesc,Ioana!!!