21 octombrie 2015

Părinților mei

Scrisoare de mulțumire

”Scumpi părinți, v-aș pune într-o icoană.
Nu sunteți sfinți, dar știu că v-aș mulțumi cu aceeași sacralitate cu care o fac față de Dumnezeu. Cu același sentiment că nu mă voi putea revanșa niciodată pentru ceea ce mi-ați oferit, pentru grija și iubirea necondiționată, pentru însăși viața mea. Cu sufletul deschis ca o inimă vulnerabilă pe masa de operație, vă mulțumesc.

Sunteți oamenii care în ochii mei nu vor îmbătrâni niciodată. Doar veți deveni bunici. Și părinții unui copil mai mare - eu, poate prea mare ca să mai fie copilul în această ecuație.

Cine merită totul? Nu voi, cei care dați totul pentru mine?
Voi sunteți speranța de care mă agăț în momentele grele. Voi sunteți cei prin care învăț din experiențe deja trăite. Voi sunteți cei care mi-au privit fiecare succes ca pe un apogeu. Mi-ați urmărit cu blândețe și multe încurajări fiecare pas și m-ați adus unde sunt astăzi. Mi-ați arătat că contez. (*cacofonie intenționată) Mi-ați demonstrat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

Vă datorez lumea, iar voi mi-ați dat lumea. O lume ideală a voastră, așa cum ați putut voi. Și dacă ați avut vreodată dubii, aflați că lumea pe care mi-ați dat-o este perfectă. Pentru că existați voi și pentru că datorită vouă mă pot declara un om fericit. Pentru că aveți încredere în mine. Pentru că mă schimbați în bine cu fiecare discuție, fie ea față în față sau la telefon.
Acum că sunteți la depărtare, mă gândesc cu drag la discuțiile pe care le purtam când ne reuneam la masă. La gogoșile tale cu zahăr pudră, mamă. La sfaturile calde pe care mi le dai, tată. La clipa când am plecat de acasă și mi-am promis că va merita.
Acum am clipele de dor și vă regăsesc în ele.
Dar, cel mai important, vă am pe voi, încă niște părinți de nota 10.
Vă mulțumesc din suflet!”

Postare dedicată părinților și nașilor mei (părinții spirituali).

Citatul zilei: Mi-ați arătat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

14 octombrie 2015

Ce e iubirea? (parabolă)

Un EL și o EA s-au întâlnit în adolescență. Nu se cunoșteau, dar și-au vorbit prima oară ca și cum s-ar fi știut de o viață. Totul decurgea de parcă cei doi rosteau replici deja scrise pe niște copiuțe ascunse hoțește în buzunare. Nu era așa. Citeau cuvinte unul în privirea celuilalt, probabil... Atât.

EL, tânăr și îndrăgostit până peste cap, i-a dat fetei un trandafir roșu. Și mare i-a fost mirarea când EA s-a făcut la fel de roșie în obraji.Tânăra Julietă a păstrat trandafirul în jurnalul pe care îl scria atunci. Îi zicea ”oracol”. Mai avea câteva pagini libere. A rupt floarea și a pus-o la presat între coli.

Peste 40 de ani:
EA scoate trandafirul din jurnalul pe care-l scria la cei 20 de ani ai ei și notează pe ultimele foi, goale și prăfuite, câteva cuvinte scrise tremurat:
”Iar trandafirul nostru e însăși dragostea noastră. O floare ne spune mie și lui, astăzi, o poveste. Trandafirul a fost odată tânăr și strălucitor, așa cum am fost și noi. El a înflorit, la fel cum iubirea dintre noi a crescut peste ani. El a avut spini, la fel cum a avut și relația noastră multe impasuri. Au durut la început, dar acum nu mai pot răni. A avut o ață care să-l lege în buchet. Acum i-am scos ața și singur a rămas la mine. Ca EL. Acum e ofilit, exact cum noi am adunat riduri pe chipuri. Am numărat ani împreună și schimbări în fiecare zi. Dar același trandafir este azi, aici, tot roșu.”

Citatul zilei: ”Trandafirul nostru este însăși dragostea noastră. Peste 40 de ani, același trandafir este azi, aici, tot roșu.”