Te priveam cum plângeai. Șiroaie de lacrimi își făceau loc printre ridurile de pe fața ta și alunecau încet, dar cât se poate de notabil, ca o cascadă agitată și cumva...acidă.
Ți-am spus STOP. Le-am spus lor STOP.
Doar liniște... Și sfârâitul lacrimilor reci care păreau să ardă.
Am încercat să ți le șterg. Am întins mâna și mi-ai dat peste mână, după care ai închis ochii. Mai mult lichid transparent lucea acum pe fața ta. Am atins cu degetul o lacrimă pe care dintr-o atingere am făcut-o să sară pe brațul meu. M-a ars. Era încărcată de suferință. Ca un foc violent fără cărbuni sau motorină. O flacără rece și caldă, umedă și uscată, rea și reală. Mistuitoare!
Stăteai în fața mea ca o statuie. Ochii îți erau închiși, cu fluviul acela mereu învolburat pe obrajii tăi. Te-am privit timp de zece minute, care mi-au părut ani. Îmi spuneai strâmbând din nas să nu pun mâna. Dar ce? Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale. Am profitat că aveai ochii închiși. Am întins palmele spre chipul tău cât am putut de lent și silențios. Le-am plimbat de pe frunte imediat sub ochi, până în bărbie, unde lacrimile ți se întâlneau într-un spectacol de scântei. Mâinile mă ardeau. Simțeam cum răni sângerânde se deschideau în palme și pe degete. Pielea pleznea încet și se acoperea de un lichid roșu de consistența mierii și dulce ca ea. Sânge!
Ai deschis ochii. Ți-am șters ultimii stropi de tristețe de pe față cu mâinile deja umede. Am lăsat o dâră din licoarea roșie pe chipul tău palid. Apoi am trecut ușor mâinile mele pe fața mea, de sus până în bărbie. S-a umplut cu sângele meu și lacrimile tale, două lichide nesolubile. Simțeam cum focul îmi pârlea acum mie obrajii. Dar ce? Dă-mi foc, suferință! Lasă-i ei/lui fericirea...
Citatul zilei: Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu