Hmm... fantastică etichetă: ”tras de urechi”. Eu i-o atribui unui amic tare flexibil de pe fața noastră, și anume zâmbetul. Se simte cel mai bine când nu e forțat (sau fals). Cel mai adesea am putea spune că urechea stângă și urechea dreaptă duc o luptă atât de ”simetrică” fiindcă îl vor numai pentru ele. Mereu la egalitate, cele două competitoare arcuiesc obiectul bătăliei și dau formă celei mai expresive componente a feței.
Sincer, zâmbetul mi se pare cea mai deschisă parte a unui om, pe lângă ochi. El exprimă cel mai mult celui de lângă noi și îl atrage cu înțelesuri mereu mai deosebite.
O față plată nu ne spune prea multe. O față plată nu va fi vreodată expresia frumuseții sau, cu atât mai mult, a fericirii.
Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. Un zâmbet dezvăluie. Un zâmbet arată celorlalți omul din noi. Un zâmbet deschide inimi. Un zâmbet cheamă. Un zâmbet adună. Un zâmbet întregește.
Uneori mă simt ”eu” abia când zâmbesc. Mă simt sinceră abia atunci, pentru că așa le mărturisesc celorlalți că sunt fericită. Simt că ”micul tovarăș tras de urechi” e parte din mine.
Poate la fel e și la voi. Toți.
Sunteți frumoși când zâmbiți.
Sunteți frumoși pentru că zâmbiți.
Citatul zilei: Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu