ÎnCRED!ere

Lasă oamenii din jurul tău să te ajute!

Lasă oamenii să se implice în ceea ce eşti!

Lasă oamenii să te schimbe(numai) în bine!

Lasă-i pe cei care cred în tine să îţi întărească speranţele şi să îţi facă eforturile să merite!  

În acelaşi timp, lasă-i pe cei care spun că nu poţi să te subestimeze! Nu vor face decât să te impulsioneze. Aşa, mereu vei avea motive să dovedeşti că ŞTII, VREI, POŢI. 

Oamenilor care cred în mine le datorez câte o părticică din ceea ce sunt astăzi. Celor care m-au descurajat le sunt datoare, de asemenea. M-au ambiţionat să le demonstrez că pot. Sunt de părere că oamenii din jur ne formează într-un anume fel. Fundaţia solidă cu care pornim la drum nu este suficientă.

 Fiecare persoană se naşte cu ceva special.Fiecare persoană are motive să se considere specială. Dacă este ceva cu care m-am născut şi pentru care sunt recunoscătoare, acela este talentul la scris. Iubesc să scriu! Pasiunea mea pentru scris a prins contur cu mult înainte să fiu măcar conştientă de ea. La numai un an am semnat pe foaia destinului meu. Am ales trei obiecte, printre care pixul. Astăzi, spun doar că nimic nu e întâmplător. Natura a ştiut înaintea mea că mă voi dedica acestei arte. Raportat la ceea ce doar am spus, am realizat destul de târziu cât de mult înseamnă scrisul pentru mine. Mi-am dat seama cam greu că acesta mi-e destinul. Am păşit poate mult prea lent pe drumul către ceea ce iubesc cu adevărat să fac. Familia mi-a cunoscut probabil mereu talentul la scris şi dragostea nedeclarată pentru cuvânt. 

Cel mai special a fost momentul în care cineva din afara familiei a observat asta. 

Iată o mică povestioară:

Era o oră obişnuită de literatură universală din clasa aXII-a.Citeam,din banca mea,un scurt eseu despre Hemmingway şi Garcia Marquez. Am terminat de citit şi mi-am pus foile pe bancă. Colega mea, AnaMaria Costea,m-a strigat de undeva din stânga. Am întors capul, iar ea a rostit doar atât: ”Nico,eşti un bun scriitor”. Au fost cele mai frumoase cuvinte pe care aş fi putut să le aud atunci. Ea fost prima persoană care mi-a spus mot-à-mot acest lucru. Nu ştiu dacă şi-a dat seama, dar am afişat un zâmbet în care parcă am înghesuit toată frumuseţea şi bucuria momentului. Ceva atât de scurt, pasager şi întâmplător mi-a dat o stare atât de specială,unică. 

Ana,îţi mulţumesc pentru cuvintele acelea. Nu ştiu câtă încărcătură au avut, dar m-au străpuns ca un fulger al împlinirii. Acum, vă spun că pentru mine contează foarte mult oamenii care cred în mine şi cu siguranţă mă simt datoare să le mulţumesc. De aceea, voi continua să scriu cât timp vor exista oameni şi acele „lucruri mici dintr-o lume mare” care să mă inspire.

Citatul zilei: Natura a ştiut înaintea mea că mă voi dedica acestei arte.