Iubirea la detectorul de minciuni

Oare mai există iubirea adevărată? Să mai credem în ea? Mai avem motive să o facem?

Spunem deseori că am pierdut emoția pură, că trăim într-o junglă. Dar asta este o jignire la adresa animalelor sălbatice, pentru că oricât de ”sălbatice” ar fi, ele știu să se prindă unele de altele, să se adune într-o turmă și să formeze cele mai strânse legături în situațiile de rău și nevoie. Omul, cu pretenția de ”animal domesticit”, fuge de iubire și se autocondamnează la singurătate. Și la o existență seacă. 

Sentimentele false sunt ca o bucată de cașcaval expirat. Nici nu trebuie să "miroși ceva", că stricăciunea se vede. 

Sunt ca niște rotițe ale unui mecanism perfect(iubirea), dar care scârțâie asurzitor. 

Ca o umbrelă de soare folosită pentru a te apăra de ploaie. În aparență e ceea ce trebuie, dar în realitate nu e ceea ce cauți.

Și dacă există iubirea adevărată, ea se cam ascunde. Dusă la detectorul de minciuni, micuța obține cam multe beep-uri pentru răspunsuri false. 

Unde s-o afla iubirea aceea care se dăruiește în totalitate altcuiva, în mod complet sincer?