Cum am făcut cunoştinţă cu divinitatea

Nu ştim prea multe despre Dumnezeu.

Când eram mică credeam că este un om.

Mai apoi, am înţeles că este un spirit, o prezenţă. 

Acum, ştiu doar că EXISTĂ. 

Cred că Dumnezeu este cu noi permanent, însă nu este reciproc. Ni se arată de multe ori, dar nu Îl vedem. Ne limităm la vizibil, tangibil... Totuşi, fiecare dintre noi Îl descoperă pe Dumnezeu la un moment dat.

Iată un lucru pe care am vrut şi vreau să îl fac întotdeauna: să cred. Am înţeles însă ce înseamnă cu adevărat credinţa în Dumnezeu nu cu mult timp în urmă. Sunt aproximativ trei ani de când s-a întâmplat ceva ce îndrăznesc să numesc „minune”.

Într-o zi obişnuită de vară mă aflam în faţa porţii împreună cu sora mea. Am văzut cum o femeie alerga spre noi cu o expresie stranie pe faţă. Ne-a anunţat că vecina noastră Maria, de 13 ani pe atunci, a avut un accident. A dat maşina peste ea pe o stradă paralelă. Sora mea a început să plângă. Eu, în schimb, am avut o reacţie ciudată. Am fugit în camera mea, de unde am luat o icoană sfinţită şi am început să mă rog. Eram speriată şi tremuram uşor, dar nici urmă de lacrimă. M-am rugat poate cum nu o mai făcusem până atunci. Am spus cuvintele acelea din suflet şi m-am concentrat sută la sută la vorbele pe care le adresam în ruga mea. Îmi doream ca situaţia să se îmbunătăţească, pentru că accidentul fusese unul grav. În noaptea aceea am adormit foarte târziu. Am rostit rugăciunea de seară pe care o spun oricum de obicei şi am încercat să mă liniştesc. Am continuat să mă rog până când am adormit. La un moment dat, am visat ceva. Poate că a fost mai lung visul, dar îmi amintesc doar o parte(cea mai importantă, de altfel). Se făcea că eu şi sora mea ne aflam pe un pat în „nicăieri”. Doar cerul era deasupra noastră, mai luminos ca niciodată. Priveam norii împreună stând ghemuite pe patul acela. De-odată, dintre nori şi-a făcut apariţia Iisus. Atunci, eu L-am întrebat: „Va fi bine?”. Desigur, mă refeream la fata accidentată. Iisus nu a răspuns, însă a zâmbit. Aceea a fost confirmarea că totul va fi bine. Şi a fost. În prezent, în ciuda complicaţiilor şi diagnosticelor grave care se bănuiau pe atunci, Maria este sănătoasă. Din această întâmplare, o adevărată lecţie despre credinţă, am înţeles că Dumnezeu ne ascultă. Trebuie doar să credem în ceea ce ne dorim şi să ne rugăm în primul rând prin suflet şi abia apoi prin cuvinte. 

Citatul zilei: Ne limităm la vizibil, tangibil...