17 noiembrie 2014

Mesaj electoral

   Scumpi cititori, cum v-am promis, scriu acum despre ce a însemnat mass-media în ultima perioadă și ce înseamnă pentru mine alegerile. Este prima dată când am avut dreptul să votez (Da! am încă 18 ani) și mi s-a părut un ”joc” interesant. Recunosc că o vreme am spus că ”eu nu voi vota niciodată”, dar acum că știu cât de important este să o fac, am ales să votez până la capăt (turul 1+turul 2).
   Ideea este că cei doi candidați aleși pentru scrutinul din 16 noiembrie au iscat forfotă în presă și în noi toți. Personal, am înțeles concret situația abia după ce am urmărit cele două dezbateri apărute la Realitatea TV, respectiv B1 TV. Mi-am făcut o idee despre cine sunt Victor Ponta și Klaus Iohannis și oricum am ajuns la o concluzie: nimeni nu va fi vreodată președintele perfect pentru România (sau orice altă țară, sincer). Asta nu pentru că toți candidații sau cei calificați în turul doi ar fi niște incompetenți, ci pentru că românii așteaptă mereu ca schimbarea să vină de la celălalt. 
Tu ești schimbarea! 
Fă tu o schimbare majoră și abia apoi este corect să ceri asta și altora.
   Noi, românii, mai avem o problemă de asumare: găsim atât de ușor și comod să-l condamnăm pe Traian Băsescu pentru situația în care a ajuns România, când, de fapt, cu toții greșim. Toți aruncăm gunoaie pe stradă (dar avem pretenția să locuim într-o țară curată). Toți ne vindem pe bani puțini străinilor. Toți așteptăm de la cel de lângă noi fără să dăm. Domnul Băsescu este exact ca șeful clasei la școală. Închipuie-ți că tu ești șeful unei clase și toate oalele se sparg în capul tău. Chiar ai greșit tu?  În totalitate? Nu! dar îți asumi pentru că acesta îți este rolul.
   Să revenim... După dezbateri am observat că au existat critici la adresa ambilor candidați, dar și cei doi aruncau săgeți de la unul la celălalt, fapt ce m-a deranjat. După părerea mea, un președinte bun nu este cel ce îl denigrează pe celălalt, ci cel ce se ridică pe sine. Nu înțeleg cum unii oameni se plâng că a ajuns X sau Y la conducere, din moment ce alegători din rândul acestora votează pentru un pix sau o brichetă. Jalnic!
Iar dacă ne-am lămurit că oricine ar fi (Ponta, Iohannis sau oricine altcineva), nu este bine pentru România, acum am să spun eu exact ce simt.
Am un singur mesaj pentru viitorul președinte:
Salvați România!
Iubiți-o și respectați-o pentru că sunteți parte din ea!

Cu drag, un umil alegător. :)

Citatul zileiUn președinte bun nu este cel ce îl denigrează pe celălalt, ci cel ce se ridică pe sine.

2 comentarii: