M-am pierdut.Dă-mi-mă înapoi!

M-am pierdut. Natură, dă-mi-mă înapoi!

Ai lăsat un suflet complet străin într-un trup de mult cunoscut, o pasăre liberă într-o colivie închisă cu lacăt. Eu nu mă recunosc. Inima îmi e rece cum nu a mai fost până acum, pustie, ca o vietate care tânjește după apă în deșert. Inima nu mă mai ascultă. Zici că m-a părăsit. Cumva a prins aripi și a zburat. Mi-e frig. E frig în mine, în omul ăsta străin care își face veacul în mine.

”Pleacă! Ce cauți aici?”

”Dar tu?”

”Pe mine.”

Aș vrea să simt din nou că simt. Să știu că am inima mea care bate a viu. Să am un suflet  alb sau negru, curat sau pătat, dar al meu. Un om cunoscut în interiorul meu. Un sine ”nestrăin”.

Aș vrea să îmi aud din nou inima cum bate, aerul cum intră și iese din doi plămâni vii, să culeg iarăși lacrimi și zâmbete de pe chipul meu, acum plat. 

Aș vrea să nu fiu o statuie. Să prind din nou viață și să-mi recapăt fericirea deplină.

Aș vrea să pot să mă strig și să am certitudinea că mă aud. ”Răspunde-mi, eu! Ești aici?”

Aș vrea să fiu. Să fiu din nou. Din nou eu.

Dă-mi-mă înapoi!

Citatul zilei: Aș vrea să simt din nou că simt.

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Nu este niciodată prea târziu să fii cine ai fi putut fi. George Eliot - See more at: http://oanamuntean.ro/20-de-citate-despre-iubirea-si-acceptarea-de-sine/#sthash.xUMttfXW.dpuf

Viața se termină pentru a ști că o avem.Carpe diem!

Avem viața și este una singură. Are un început mereu inedit, dar și un final. Din păcate... 

Sau ar trebui să spun ”din fericire”? De ce? Păi fiindcă viața se termină pentru ca noi să realizăm că o avem, mă gândesc... 

Murim pentru a ști că am trăit. Trăim pentru a ne bucura de oameni și de dragostea lor. Ca să exploatăm aceste două dimensiuni ale universului cumva micuț și limitat în care trăim există un final. 

Așază-te confortabil pe scaun, inspiră adânc și bucură-te de un moment de profundă meditație!

Închipuie-ți: dacă ai mai avea trei vieți de trăit sau o viață pământeană infinită, ce ai face în viața pe care o trăiești ACUM? Eu cred că am fi extraordinar de pasivi, plați, ”goi”. 

Ți-ai spune că nu te chinui acum să muncești pentru a avea propria casă, ci în viața următoare vei avea propria locuință, pentru a hoinări acum. Ți-ai zice că nu are sens să faci vreun efort, când poți să stai, fiindcă nu depinzi de timp, doar mai ai enșpe vieți. Ți-ai promite că viața următoare o trăiești, dar pe asta vrei s-o dormi. Ți-ai impune o rutină de om singur, avid de binele personal și cumva inconștient de prezența celorlalți, cu pretenția că te vei hrăni cu iubire ”data viitoare”. 

Viața finită te învață să nu aștepți. Te învață că timpul se scurge în sensul invers al parcursului tău, parcă împotriva ta. Te învață că trebuie să prețuiești clipele și oamenii. Că ce ai e al tău ACUM și AICI. Că poți pierde, dar lupți pentru a câștiga. Că nu te poți încrede în ”data viitoare”. Că uneori ”mai târziu” nu mai există.

Viața se termină pentru a ști că o avem.Carpe diem!

Citatul zilei: Carpe diem!-Horatius

Lacrimi pe obraz străin

Te priveam cum plângeai. Șiroaie de lacrimi își făceau loc printre ridurile de pe fața ta și alunecau încet, dar cât se poate de notabil, ca o cascadă agitată și cumva...acidă. 

Ți-am spus STOP. Le-am spus lor STOP. 

Doar liniște... Și sfârâitul lacrimilor reci care păreau să ardă. 

Am încercat să ți le șterg. Am întins mâna și mi-ai dat peste mână, după care ai închis ochii. Mai mult lichid transparent lucea acum pe fața ta. Am atins cu degetul o lacrimă pe care dintr-o atingere am făcut-o să sară pe brațul meu. M-a ars. Era încărcată de suferință. Ca un foc violent fără cărbuni sau motorină. O flacără rece și caldă, umedă și uscată, rea și reală. Mistuitoare!

Stăteai în fața mea ca o statuie. Ochii îți erau închiși, cu fluviul acela mereu învolburat pe obrajii tăi. Te-am privit timp de zece minute, care mi-au părut ani. Îmi spuneai strâmbând din nas să nu pun mâna. Dar ce? Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale. Am profitat că aveai ochii închiși. Am întins palmele spre chipul tău cât am putut de lent și silențios. Le-am plimbat de pe frunte imediat sub ochi, până în bărbie, unde lacrimile ți se întâlneau într-un spectacol de scântei. Mâinile mă ardeau. Simțeam cum răni sângerânde se deschideau în palme și pe degete. Pielea pleznea încet și se acoperea de un lichid roșu de consistența mierii și dulce ca ea. Sânge!

Ai deschis ochii. Ți-am șters ultimii stropi de tristețe de pe față cu mâinile deja umede. Am lăsat o dâră din licoarea roșie pe chipul tău palid. Apoi am trecut ușor mâinile mele pe fața mea, de sus până în bărbie. S-a umplut cu sângele meu și lacrimile tale, două lichide nesolubile. Simțeam cum focul îmi pârlea acum mie obrajii. Dar ce? Dă-mi foc, suferință! Lasă-i ei/lui fericirea...

Citatul zilei: Pentru fericirea ta sunt gata să iau foc, să mă fac cenușa bunăstării tale.

Micul tovarăș tras de urechi

Hmm... fantastică etichetă: ”tras de urechi”. Eu i-o atribui unui amic tare flexibil de pe fața noastră, și anume zâmbetul. Se simte cel mai bine când nu e forțat (sau fals). Cel mai adesea am putea spune că urechea stângă și urechea dreaptă duc o luptă atât de ”simetrică” fiindcă îl vor numai pentru ele. Mereu la egalitate, cele două competitoare arcuiesc obiectul bătăliei și dau formă celei mai expresive componente a feței. 

Sincer, zâmbetul mi se pare cea mai deschisă parte a unui om, pe lângă ochi. El exprimă cel mai mult celui de lângă noi și îl atrage cu înțelesuri mereu mai deosebite. 

O față plată nu ne spune prea multe. O față plată nu va fi vreodată expresia frumuseții sau, cu atât mai mult, a fericirii. 

Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. Un zâmbet dezvăluie. Un zâmbet arată celorlalți omul din noi. Un zâmbet deschide inimi. Un zâmbet cheamă. Un zâmbet adună. Un zâmbet întregește.

Uneori mă simt ”eu” abia când zâmbesc. Mă simt sinceră abia atunci, pentru că așa le mărturisesc celorlalți că sunt fericită. Simt că ”micul tovarăș tras de urechi” e parte din mine.

Poate la fel e și la voi. Toți.

Sunteți frumoși când zâmbiți.

Sunteți frumoși pentru că zâmbiți.

Citatul zilei: Un zâmbet înfrumusețează, fericește, completează. 

O lume de cupluri

Doi ochi cu care să văd lumea frumoasă care îmi apare în față. Doi ochi cu care să te văd pe tine.

Două buze cu care să îi sărut pe cei dragi.

Două brațe cu care să te cuprind.

Două picioare cu care să străbat lumea în lung și-n lat pentru a căuta fericirea.

Două tălpi care să atingă pământul fierbinte cu fiecare drum nou.

Două urechi cu care să aud cântecul de iubire pe care îl ascult.

Două nări pe care să trag aerul proaspăt cu miros de viață.

Doi plămâni prin care să respir.

Două jumătăți ale inimii pe care să te las să le rupi cu condiția să le lipești la loc. Două părți cu care să simt la fel. Totul pentru tine.

Două palme în care să-mi strâng lacrimile și să le arunc, să uit de ele când îți revăd zâmbetul.

Doi îngeri care să mă ghideze: unul bun și unul rău.

Două măști pe care le port pe rând. Una, când râd. Cealaltă, când plâng.

Doi poli ai gândirii.

Două stări antagonice.

Doi stropi de ploaie pe aceeași umbrelă.

Doi oameni care formează unul: eu și tu.

Trăim într-o lume de cupluri.

Mâna ta stângă o are pe cea dreaptă. Și invers.

Picioarele la fel.

Inima, jumătățile ei.

Sufletul, idem.

Și nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte. Niciun el fără ea. Niciun Yin fără Yang.

Niciun om fără celălalt.

Citatul zilei: Nimeni și nimic nu ar exista fără cealaltă parte.

Rămâi!

Mai rămâi! Mi-ai fost alături atâția ani și poate nu am știut să te prețuiesc.

Acum că trebuie să pleci trag de tine și aș vrea să-ți împrumut clipe, dacă aș putea. Ți-aș da clipe din viața mea fără să ți le cer înapoi. Ce sens mai are acum gratuitatea? Bunăvoința?

Tu trebuie să pleci. Îmi zâmbești confirmându-mi că mă iubești. Apoi dispari.

Nu ți-am spus, dar îmi va fi dor de tine.

Nu am recunoscut, dar am nevoie de tine.

Nu știu, dar voi ști ce ai însemnat pentru mine. Abia acum...

Ți-am citit scenariul vieții literă cu literă, dar nu am prevăzut sfârșitul. Speram la un final deschis. Unul în care să nu aflu ce se întâmplă cu personajele, cu destinele lor, dar să știu că ele există și le voi putea modela sau vom putea modela împreună această regie. Dar nu sunt eu omul de la montaj. Altcineva ține cârmele vieții tale și se pare că a hotărât să-ți dea drumul. 

O fi eliberare? O fi moarte? O fi dispariție? 

Nu știu. 

Vreau doar să rămâi!

Text inspirat din melodia ”Afire love” a lui Ed Sheeran. (fictiv)

Citatul zilei: Ți-am citit scenariul vieții literă cu literă, dar nu am prevăzut sfârșitul.

Mâinile tale

Se zice că mereu mâinile spun o poveste. Peste ani, fiecare cută sau venă are o istorie a sa.

Fiecare părticică înseamnă ceva: un efort, o muncă grea...

Le privesc pe ale tale, le ating din când în când și simt asprimea pielii, ușor uscată și puțin ridată. Ne comparăm în minte. E ca o convenție tacită, sau cel puțin știm amândouă că asta facem(ne comparăm). Îmi spui, din priviri, că sunt tânără, că am pielea fină, că am mâini de copil. Eu, de altfel, îți mulțumesc - privindu-te- pentru eforturile care ne-au adus aici. Fiecare rufă spălată la mână, fiecare vas clătit cu atenție, fiecare mângâiere își are acum drumul trasat pe trupul tău. Fiecare au însemnat ceva și te-au marcat. Fiecare a lăsat amprente pe tine și vor lăsa și pe mine.

Dar acum, la vârsta mea, le privesc cu mândrie și recunoștință pe ale tale. Sunt rare momentele în care ți-am mulțumit într-un dialog îndelung pentru ceea ce ai făcut pentru mine.

Dar văd asta. Simt asta.

Nu pot să nu conștientizez câte ai făcut pentru mine. Îți mulțumesc din suflet.

Sper ca într-o zi să îmi privesc și eu copiii în ochi, iar ei să-și imagineze povestea mea.

Îți anting mâinile și ascult povești. Mâinile tale îmi descriu o viață. A ta, mamă.

Mulțumesc!

Te iubesc.

-Articol dedicat mamei-

Citatul zilei: Sper ca într-o zi să îmi privesc și eu copiii în ochi, iar ei să-și imagineze povestea mea.