Când ești bun ești luat de .....

Când ești bun ești luat de mână și trântit la pământ ca într-un meci dur de lupte greco-romane. Ca să te-nveți minte, om bun, că bunăvoința doare și ea. Asta te-nvață oamenii? Să te abții de la a face bine? Fiindcă vei fi rănit?  

Pe mine mă uimesc situațiile în care încerc să ajut sau să fac un bine și primesc privirea aceea rece de ”Ce urmărești?”. Oamenii înșiși inhibă binele. Le e teamă de el. 

Răul e o obișnuință.

Iar binele a devenit excepția.

Când ești bun, ești luat de prost, zice un proverb mai vechi. 

Păi haideți să analizăm... Ce înseamnă bun? Și... cum adică prost?

Nu există om perfect, dar când încerci să fii bun, pur și simplu te porți frumos cu ceilalți în mod gratuit. Da! gratuitatea asta face diferența. De ce? Să zicem că ai două sacoșe grele în mâini și vrei să ajungi acasă. Te afli în Gara de Nord. Te vede bunul samaritean și se oferă, subit, să te ducă el acasă.  Cu mașina lui. ”Hmmm... Dubiosul ăsta? Eu nu mă duc cu el”. Așa îți spui. Și pe bună dreptate. Nu-i poți cunoaște intențiile. Dar dacă voia într-adevăr să-ți facă un bine? I-ai tăiat șansa. Și uite așa, devine mult mai ușor să te urci într-un taxi care-ți va lua, pentru un drum de 4 kilometri, cel puțin 20 de lei. Da, în lumea asta trăim. Lumea în care un bine costă. Uneori mai mult decât trebuie.

Și iată! Ca să ajungi acasă ai ales calea sigură și neutră. De înțeles! Trist este un singur lucru: că oamenii buni sunt și ei printre speciile pe cale de dispariție, și-atunci încrederea în natura umană ca întreg automat scade. Iar binele acela gratuit generează o reacție - ”E prea frumos ca să fie adevărat” și un răspuns clar - ”Mai bine nu”.

Și cum adică ”prost?”. Cred că e evident... Ai două variante: ori ești rănit, ori te lovești de un refuz. Ori ești folosit și apoi aruncat cu indiferență și fără pic de recunoștință pentru ceea ce ai oferit. Ori ți se refuză actul de binefacere, de cele mai multe ori pentru că ceilalți se tem. Da! Se tem de tine. Se tem de BINE.

Analizăm acum datele problemei pentru a obține o mică concluzie. Asta fiindcă răspunsul la întrebarea Este adevărat proverbul? vă las pe voi să-l hotărâți.

Avem următoarele variabile:

răul=obișnuință

binele=excepție

bun=prost

Concluzia este că ne acomodăm rapid și mai puțin condiționat cu răul. Fiindcă e ușor de făcut. Binele, pe de altă parte, e mai degrabă efortul în ecuația asta. Pentru că aici există condiții (știți voi, de genul ”Păi merită X să îl ajut?”). Ciudat că în a face rău nu-și pune nimeni întrebarea ”Merită X să îl rănesc?”. Răul nu începe cu întrebări. Începe direct cu răspunsuri. ”Da! Am să-i fac rău lui X. Deci îi va fi rău lui X”. Care să fie mulțumirea de aici? Nu știu. Dar se pare că e mult mai satisfăcător decât binele gratuit despre care vorbeam. Adevărat! din a fi bun ”nu-ți iese nimic”. Așa că hai să facem rău, nu? Sau cum?

Poate se-ntâmplă să fie adevărat proverbul, dar haideți să lăsăm binele să supraviețuiască. Dacă nu să înflorească, măcar să subziste. Să-i lăsăm să trăiască pe cei pentru care bun ≠ prost. Cei pentru care a fi bun înseamnă doar a face bine. Gratis!

Respect pentru supraviețuitorii speciei!

Citatul zilei: Binele se răsplătește. Răul se plătește,