Adevărul doare, dar minciuna ucide.
De aici plecăm.
Uneori adevărul poate fi crud. Dar nu crud ca un fruct necopt, ci ca o halcă de carne însângerată. Adevărul poate să însemne cuvintele alea pe care le rostim de parcă ni le scoate cineva cu cleștele din gură. Pentru că de cele mai multe ori preferăm să le lăsăm să moară în mediu sec, pe gâtul uscat de tăcere. Și le lăsăm pe ele acolo, iar pe gură iese altceva. Minciuni le zicem, nu? Și uite așa ajungem la vorbe false, frumos împachetate. Dar degeaba pui o fundiță pe o cutie dreptunghiulară, dacă în ea se află un cuțit. De-asta minciuna are picioare scurte. Chiar are! Sau hai să zicem că e o ”împiedicată”. Pentru că inventăm fraza aia falsă: minciuna. Și-i dăm drumul să circule așa spre unul sau spre mai mulți oameni... Da! Oamenii respectivi vor zâmbi ambalajului ăla cu fundița drăguță. Dar curând vor despacheta cutia și vor da de tăiș.
Și ce preferi să faci? Să cosmetizezi adevărul și să pici spre tentația minciunii? Sau mai bine să arunci un adevăr dur, vorbe dezbrăcate, exact așa cum vin ele pe traiectoria vorbirii?
Ce cred eu?
Păi... adevărul este ca un fulger. Minciuna, o crimă cu premeditare.
Adevărul dur, gol-goluț lovește ca un fulger. Și te trăsnește, și te izbește de pământ cu putere... Cazi, doborât de durere, la auzul lui. Dar te scuturi și te ridici, pentru că loviturii de fulger i s-au inventat supraviețuitori. În schimb, minciuna nu e altceva decât o crimă cu premeditare tacticos pregătită. Pentru că dai curs cu bună știință unor vorbe neadevărate. Și, odată descoperit adevărul, vorbele acelea vor ajunge să îl facă pe cel mințit să sufere. Și poate că nu l-ai omorât pe el, dar ai omorât ușor-ușor încrederea lui în tine.
Concluzia?
Mai bine să doară cinci secunde decât mai rău.
Spuneți adevărul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu