FERICIRE: Gânduri amestecate

Oare fericirea se învață? 

Se caută? Se găsește? 

Are o rețetă ca o prăjitură complicat de pregătit, însă dulce ca Raiul?

Este fericirea în fiecare strop de ploaie? În suflul unui vânt violent? În urletul de durere al unei căprioare rănite la vânătoare? Este fericirea și în rău și în bine? Este fericirea în viața însăși?

Spunem cu toții, la un moment dat, că scopul vieții este fericirea. E un clișeu pe care ni-l permitem. Este o repetiție de la care nu ne abatem în mod intenționat. Și o spunem cu încredere. 

Dar dacă te întreb acum:

Ești fericit?

Ești fericită?

Îmi răspunzi afirmativ?

Este un ”da” sincer și deplin? Un DA complet pentru simplitatea și naturalețea acestei stări?

Dar stai! Este fericirea numai o stare?

Iar dacă da, e permanentă? E efemeră? Ori o fi de scurtă durată? Sau variază?

Trăim între multe variabile și multe lucruri sunt variabile, dar fericirea, aceasta ar trebui să fie constantă.

Îmi doresc să las fericirea să fie o linie continuă. Și o voi desena așa.

Citatul zilei: Fericirea este o linie continuă.

Timpul pierdut...

Viața este singurul loc în care pierderea de timp este un câștig. Ai pierdut ani pentru a aduna amintiri, sentimente și oameni frumoși în povestea ta. Este exact ca atunci când scrii o carte. Consumi cuvinte pentru a crea o întreagă poveste. Pierzi idei date pe un stilou, dar culegi personaje și emoții din ele.

Probabil ai spus ”pierd vremea” de multe ori.

Și poate chiar așa a fost, dacă făceai ceva complet neproductiv.

Însă ceea ce cred că nu ți-ai dat seama, este că uneori timpul pierdut devine un câștig. Un bun însușit în mod egoist pentru binele sinelui. Există clipele acelea așa-zis ”pierdute”, în care nu facem nimic. Fie că stăm la coadă la o patiserie sau călătorim cu trenul și ne uităm pe geam două-trei ore, zicem că acel timp a fost risipit aiurea.

Dar te-ai gândit vreodată că acela este timp pentru tine?

Poate singurul moment în care rămâi tu cu tine și îi vezi și pe ceilalți cu alți ochi?

Te-ai gândit că ar putea fi timpul tău de reflecție? Că poți să porți dialoguri cu tine?

Să uiți de gălăgia exterioară și să o asculți, în sfârșit, pe cea dinăuntrul tău?

Să vezi altceva în oamenii de lângă tine?

Să porți un ochi analitic și unul sensibil la ”interioare”, la ceea ce nu se vede?

Te-ai uitat vreodată la omul de lângă tine și să te gândești oare ce poveste ascunde? Oare ce te-ar face să îl consideri un erou necunoscut?

Te-ai uitat vreodată la tine și să-ți spui ”trebuie să vorbim”?

Ai timp!

Pentru asta există timpul acela pierdut...

Citatul zilei: Te-ai gândit că ar putea fi timpul tău de reflecție? Că poți să porți dialoguri cu tine? 

Să uiți de gălăgia exterioară și să o asculți, în sfârșit, pe cea dinăuntrul tău? 

Părinților mei

Scrisoare de mulțumire

”Scumpi părinți, v-aș pune într-o icoană.

Nu sunteți sfinți, dar știu că v-aș mulțumi cu aceeași sacralitate cu care o fac față de Dumnezeu. Cu același sentiment că nu mă voi putea revanșa niciodată pentru ceea ce mi-ați oferit, pentru grija și iubirea necondiționată, pentru însăși viața mea. Cu sufletul deschis ca o inimă vulnerabilă pe masa de operație, vă mulțumesc.

Sunteți oamenii care în ochii mei nu vor îmbătrâni niciodată. Doar veți deveni bunici. Și părinții unui copil mai mare - eu, poate prea mare ca să mai fie copilul în această ecuație.

Cine merită totul? Nu voi, cei care dați totul pentru mine?

Voi sunteți speranța de care mă agăț în momentele grele. Voi sunteți cei prin care învăț din experiențe deja trăite. Voi sunteți cei care mi-au privit fiecare succes ca pe un apogeu. Mi-ați urmărit cu blândețe și multe încurajări fiecare pas și m-ați adus unde sunt astăzi. Mi-ați arătat că contez. (*cacofonie intenționată) Mi-ați demonstrat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

Vă datorez lumea, iar voi mi-ați dat lumea. O lume ideală a voastră, așa cum ați putut voi. Și dacă ați avut vreodată dubii, aflați că lumea pe care mi-ați dat-o este perfectă. Pentru că existați voi și pentru că datorită vouă mă pot declara un om fericit. Pentru că aveți încredere în mine. Pentru că mă schimbați în bine cu fiecare discuție, fie ea față în față sau la telefon.

Acum că sunteți la depărtare, mă gândesc cu drag la discuțiile pe care le purtam când ne reuneam la masă. La gogoșile tale cu zahăr pudră, mamă. La sfaturile calde pe care mi le dai, tată. La clipa când am plecat de acasă și mi-am promis că va merita.

Acum am clipele de dor și vă regăsesc în ele.

Dar, cel mai important, vă am pe voi, încă niște părinți de nota 10.

Vă mulțumesc din suflet!”

Postare dedicată părinților și nașilor mei (părinții spirituali).

Citatul zilei: Mi-ați arătat că iubirea se împarte fără să se împuțineze.

Ce e iubirea? (parabolă)

Un EL și o EA s-au întâlnit în adolescență. Nu se cunoșteau, dar și-au vorbit prima oară ca și cum s-ar fi știut de o viață. Totul decurgea de parcă cei doi rosteau replici deja scrise pe niște copiuțe ascunse hoțește în buzunare. Nu era așa. Citeau cuvinte unul în privirea celuilalt, probabil... Atât.

EL, tânăr și îndrăgostit până peste cap, i-a dat fetei un trandafir roșu. Și mare i-a fost mirarea când EA s-a făcut la fel de roșie în obraji.Tânăra Julietă a păstrat trandafirul în jurnalul pe care îl scria atunci. Îi zicea ”oracol”. Mai avea câteva pagini libere. A rupt floarea și a pus-o la presat între coli.

Peste 40 de ani:
EA scoate trandafirul din jurnalul pe care-l scria la cei 20 de ani ai ei și notează pe ultimele foi, goale și prăfuite, câteva cuvinte scrise tremurat:
”Iar trandafirul nostru e însăși dragostea noastră. O floare ne spune mie și lui, astăzi, o poveste. Trandafirul a fost odată tânăr și strălucitor, așa cum am fost și noi. El a înflorit, la fel cum iubirea dintre noi a crescut peste ani. El a avut spini, la fel cum a avut și relația noastră multe impasuri. Au durut la început, dar acum nu mai pot răni. A avut o ață care să-l lege în buchet. Acum i-am scos ața și singur a rămas la mine. Ca EL. Acum e ofilit, exact cum noi am adunat riduri pe chipuri. Am numărat ani împreună și schimbări în fiecare zi. Dar același trandafir este azi, aici, tot roșu.”

Citatul zilei: ”Trandafirul nostru este însăși dragostea noastră. Peste 40 de ani, același trandafir este azi, aici, tot roșu.”

5 motive să fii sincer(ă)

Sinceritatea e preferabilă, dar trebuie să recunoaștem că astăzi minciuna i-a cam luat locul. Pentru unii este mai simplu aşa. Doar că minciuna doare mai tare şi mai mult. Ca o rană deschisă. Sinceritatea, în schimb, doare ca o înțepătură.
Oricum, te întrebi dacă merită să fii sincer/ă?
Poate că da. Iată de ce!

 1. Poți lega relații de calitate.
 Se spune că o relație durabilă de orice fel se bazează pe anumite valori precum încrederea sau sinceritatea. Şi aşa este! Dacă preferi ca cineva să te mintă frumos, te vei sătura să înghiți gogoși. Iar dacă cineva te minte frumos nu poate să aibă tocmai intenții bune.
2. Oamenii sinceri sunt oameni de încredere.
Şi astfel realizezi că îl preferi pe omul ăla care te numeşte degajat "prea grasă" sau "prea zgârcit", decât pe cel care îți spune minciuni pe care nici tu şi nici el nu le credeţi. Pentru că ştii că oricând îl vei întreba , îți va spune ceva ce crede sută la sută. Şi vei avea încredere să apelezi la omul ăsta, poate uneori dureros de direct.
 3. Sinceritatea este un duş rece.
 Dacă cel de lângă tine spune lucrurilor pe nume, oricum ar fi ele, s-ar putea să percepi adevărul lui ca pe un duş rece. Doare o secundă, dar te schimbă în bine. În fond, scopul e adesea pozitiv, iar intenția la fel. Dacă îţi spune că eşti prea gras/ă, este pentru că te va ambiționa să slăbeşti.
 4. Nu mai memorezi povești, ci vorbeşti adevăruri.
Iar dacă vei fi tu cel care preferă să spună adevărul, nu vei mai trece prin momente de genul "Stai! Trebuie să-mi amintesc ce am mințit". Este mult mai uşor să ții pasul cu cineva într-un dialog sincer. Nu uita: minciuna are picioare scurte!
 5. Îți arăți adevăratele sentimente.
 Sau poate eşti sincer tocmai ca să termini un dialog sau chiar să închei o relație. Nu trebuie să te fâstâceşti încercând să găsești cuvintele potrivite pentru asta. Ele nu există. Cuvintele trebuie numai alese cu grijă, dar nu modelate pentru a distorsiona adevărul. Poți să-i spui că-ți displace compania lui/atitudinea ei etc., numai să ai grijă cum o spui. Iar aşa ai fost sincer şi cu tine, dar şi cu cel de lângă tine.


Şi dacă te-ai hotărât să fii cât mai sincer, ai luat o decizie înţeleaptă. Iar dacă ţi-ai spus că nu o poți face sută la sută, e natural. Cumva sinceritatea este o stare interioară, mai degrabă decât calitatea unei vorbe.


Citatul zilei: "Sinceritatea este mai întâi o stare interioară și abia apoi o calitate a vorbelor tale".

Oamenii curajoși sunt cei care încearcă

Uneori mergi pe drumul pe care l-ai ales, dar alteori pur și simplu drumul te alege pe tine.


Poate nu există momentul potrivit, ci doar omul potrivit. Da! Tu ești omul perfect pentru ceva sau cineva exact în acest moment. Iar singurul moment potrivit este prezentul. Pentru că e în mâinile tale.

Nu îți fie frică de eșec! Nu te teme de cei care îți pun piedică! (Uneori poți fi chiar tu însuți acela). Nu te teme să cazi! Dacă nu am cădea, nu am avea de unde să ne ridicăm.
Comportă-te ca un yoyo: când ajungi jos, gândește-te că e locul de unde poți face saltul. Gândește-te că îți trebuie curajul și încrederea să vii sus. Și le ai. Fiindcă oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu neapărat cei ce reușesc.


Viața e un drum în zig-zag pe care fiecare dintre noi îl parcurge. Niciodată singur.


Fie îți este alături o ființă dragă, ținându-te strâns și protector de braț. Fie porți cu tine haina sau parfumul cuiva. Ori umbra îți rămâne unicul tovarăș de drum. Gândul. O amintire frumoasă. Nu contează!


Dar tu, călător speriat, nu ești niciodată singur.


Poate te-ai mințit de multe ori că ai curajul să te abați pe o cărare lăturalnică, întunecată. Și tot ce ți-ai dorit era o inimă care să bată la unison cu a ta. A fost acolo? Ei bine, poate inima ta a fost singura pe care ai putut s-o asculți...


Sunt momente în viață când vrei să pari lup, dar ajungi un lup care toarce ca o pisică.


Prea blând ca să poți rupe, înșfăca, distruge. Prea dornic de afecțiune. Prea sensibil. Și știi de ce? Pentru că ești om. Pentru că e normal să te temi. E în regulă să te simți singur.


Citatul zilei: " Oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu cei ce reușesc."

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ceea ce văd când am ochii închiși.
Un ghemotoc de sentimente care își fac de cap înăuntrul meu, pe care nu le pot controla, care te-au ales pe tine şi mi-au arătat ce înseamnă iubirea.


O grămadă de gânduri care îmi țin mintea ocupată, ca pe o cameră locuită intens, niciodată goală. Tot felul de preocupări, întrebări sau păreri care fac obiectul meditaţiei mele.

O credință puternică în eternitate şi destin.


O imagine, un obiect sau doar o iluzie...


Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc. Mă hrănesc fie cu optimismul lor, fie cu înţelepciunea. Alteori le gust nebunia sau le fur spiritul visător.

Sunt povestitorul propriei vieți. Un scenarist neinstruit, poate un intrus în propriul film.

Un străin pe o tablă de joc unde mai am numai o viață, o singură șansă să învăț regulile jocului și să îl câştig.

Nişte speranțe prăfuite şi alte câteva împlinite.
Nişte ani trăiţi şi alții pe care îi aştept.
Marea dragoste a cuiva.
Un nume pe buzele unui îndrăgostit anonim.
Părintele unui viitor copil.
Inspirația cuiva.
Duşmanul cuiva.
O urmă pe un drum deja bătătorit de alții la fel.
Un om.
O viață.
La fel.
Dar unic.


Citatul zilei: "Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc".