Oamenii curajoși sunt cei care încearcă

Uneori mergi pe drumul pe care l-ai ales, dar alteori pur și simplu drumul te alege pe tine.


Poate nu există momentul potrivit, ci doar omul potrivit. Da! Tu ești omul perfect pentru ceva sau cineva exact în acest moment. Iar singurul moment potrivit este prezentul. Pentru că e în mâinile tale.

Nu îți fie frică de eșec! Nu te teme de cei care îți pun piedică! (Uneori poți fi chiar tu însuți acela). Nu te teme să cazi! Dacă nu am cădea, nu am avea de unde să ne ridicăm.
Comportă-te ca un yoyo: când ajungi jos, gândește-te că e locul de unde poți face saltul. Gândește-te că îți trebuie curajul și încrederea să vii sus. Și le ai. Fiindcă oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu neapărat cei ce reușesc.


Viața e un drum în zig-zag pe care fiecare dintre noi îl parcurge. Niciodată singur.


Fie îți este alături o ființă dragă, ținându-te strâns și protector de braț. Fie porți cu tine haina sau parfumul cuiva. Ori umbra îți rămâne unicul tovarăș de drum. Gândul. O amintire frumoasă. Nu contează!


Dar tu, călător speriat, nu ești niciodată singur.


Poate te-ai mințit de multe ori că ai curajul să te abați pe o cărare lăturalnică, întunecată. Și tot ce ți-ai dorit era o inimă care să bată la unison cu a ta. A fost acolo? Ei bine, poate inima ta a fost singura pe care ai putut s-o asculți...


Sunt momente în viață când vrei să pari lup, dar ajungi un lup care toarce ca o pisică.


Prea blând ca să poți rupe, înșfăca, distruge. Prea dornic de afecțiune. Prea sensibil. Și știi de ce? Pentru că ești om. Pentru că e normal să te temi. E în regulă să te simți singur.


Citatul zilei: " Oamenii curajoși sunt cei care încearcă, nu cei ce reușesc."

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ceea ce văd când am ochii închiși.
Un ghemotoc de sentimente care își fac de cap înăuntrul meu, pe care nu le pot controla, care te-au ales pe tine şi mi-au arătat ce înseamnă iubirea.


O grămadă de gânduri care îmi țin mintea ocupată, ca pe o cameră locuită intens, niciodată goală. Tot felul de preocupări, întrebări sau păreri care fac obiectul meditaţiei mele.

O credință puternică în eternitate şi destin.


O imagine, un obiect sau doar o iluzie...


Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc. Mă hrănesc fie cu optimismul lor, fie cu înţelepciunea. Alteori le gust nebunia sau le fur spiritul visător.

Sunt povestitorul propriei vieți. Un scenarist neinstruit, poate un intrus în propriul film.

Un străin pe o tablă de joc unde mai am numai o viață, o singură șansă să învăț regulile jocului și să îl câştig.

Nişte speranțe prăfuite şi alte câteva împlinite.
Nişte ani trăiţi şi alții pe care îi aştept.
Marea dragoste a cuiva.
Un nume pe buzele unui îndrăgostit anonim.
Părintele unui viitor copil.
Inspirația cuiva.
Duşmanul cuiva.
O urmă pe un drum deja bătătorit de alții la fel.
Un om.
O viață.
La fel.
Dar unic.


Citatul zilei: "Sunt un pic din oamenii pe care îi iubesc".

Jurnal de maturitate

Pentru prima dată m-am privit diferit în oglindă.


Nu m-am mai gândit la cum îmi stă părul sau ce mică imperfecțiune am pe față, ci pentru prima dată am privit spre mine. M-am întrebat:"Cine ești?". Mi-ar fi plăcut să știu să-mi răspund, dar eram un prizonier încătușat al propriei personalități. Încă mă dezvolt. Încă mă schimb. Cine sunt EU? Nu știu.


Un dialog mut cu sinele. Clasicul moment când privești oglinda de parcă îți arată un necunoscut. E timpul să faci cunoștință cu tine. Bucățelele din imaginea ta s-au reunit în sfârșit.


Și iată-te! Cine ești?




Ai trecut prin schimbări, ai pendulat între a fi om bun sau rău, ai fost dezamăgit, ai iubit, ai iertat, ai auzit poveștile celorlalți și acum e vremea să o scrii pe a ta. Propria ta poveste. Și care ai vrea să fie scenariul sinelui descoperit acum, la maturitate? Ai da "Acum-ul" pentru un "Atunci"? Pentru acel viitor în care speri să câștigi o identitate clară, să te șlefuiești ca un diamant? Îndrăznești să muști cuvintele, să sfărâmi ceasul încât timpul să nu mai conteze, și să-ți dedici acel "totdeauna"?


Visezi să te schimbi. Crezi că ești altul. Vrei să dai foc măștilor și să le arăți celorlalți cine ești tu? Vrei să-ți arăți ție? Vrei să înțelegi cum te-ai format? Vrei să-ți modelezi sinele ca pe o sculptură din lut: cu grijă, strategic, blând și în același timp fără loc de greșeală? Statueta odată modelată e gata să se întărească și să treacă prin viață fără să se spargă. Vrei să fii tu și să nu-i lași pe ceilalți să spargă ceea ce ai construit?


Vrei să crezi fără limite?


Vrei să iubești fără măsură și reguli?


Vrei să scoți zâmbete din lacrimi?


Atunci fii TU și dă-ți voie să fii exact ceea ce îți dorești să fii!
Acordă-ți clipele de care ai nevoie, găsește oamenii de care ai nevoie, motivul de a trăi, calitatea ta unică și, pe scurt, mediul și cartea pe care să scrii scenariul acela. Fii cel mai bun actor în filmul tău! Fii o inspirație! Fii tu!
Și așa ajungi la momentul pe care îl numești cu stângăcie "maturitate". Începi temător. Nu mai ceri nimic de la viitor, ci muncești pentru a-l face cum vrei tu. Înțelegi oamenii și pe tine. Înțelegi iubirea și rolul ei. Alegi iubirea și rolul tău.


Vei fi un muritor, dar un visător nemuritor.
Un iubitor incurabil.
Liber și fericit.
Pentru că asta ai decis să fii și nu mai vrei să te răzgândești. Ai ales cu maturitate cum să modelezi statueta de lut și nu o mai poți sparge. Dar nici nu vrei.
Ai avut în sfârșit curaj să spui:
" Cred că ăsta sunt! Cu bune, cu rele, un om imperfect în lumea perfectă pe care am creat-o după bunul plac și o iubesc cu adevărat. Am înțeles cine sunt și mă voi lupta să păzesc statueta de lut. Voi lupta să fiu și să rămân cine îmi doresc să fiu. Voi crede în mine și în oameni. Pentru că viața nu are parametri, personaje sau momente clare.
Eu sunt unitatea de măsură (Întreb "cine trăiește?", nu "cât trăiește?").
Eu sunt personajul (eroul).
Eu sunt momentul (clipa de acum și cea de atunci, în care îmi pun speranțele, și pe mine cu ele).




Pentru prima dată m-am privit în oglindă și mi-am spus că maturitatea nu e un moment, ci o stare. Fericirea de a fi înțeles cine sunt și cine vreau să fiu, disponibilitatea de a mă schimba, timpul meu PENTRU MINE.
Pentru prima dată m-am privit în oglindă și am simțit cine sunt. Încântată de cunoștință!


Către mine, cu respect.

Citatul zilei:  E timpul să faci cunoștință cu tine.

Sufletele nu se văd

Între orizonturi intime și măști sociale, un suflet se zbate...
Între povești nespuse și aparențe vii...

Este bine că ni s-a dat trupul. Că nu putem vedea inimi. Că nu putem citi suflete. 

Ne-am speria privind demonii care explorează orizonturi întunecate ale interiorului nostru. 

Ne-am îneca cu gânduri negre, sadice, morbide, suferinde. 

Ne-am îmbăta cu sânge de răni adânci. 

Ne-ar uimi prăpastia dintre minte și inimă, rațiune și sentiment. 

Am avea emoții de nestăpânit în calitate de complici ai unui suicid universal. 

Am parcurge un drum de cioburi care ne-ar tăia tălpile, sfârâind sub ele. 

Ne-am feri de scânteile-lacrimi ale unui suflet care plânge. 

Ne-am ascunde de un suflet rătăcit. 

Am căuta un ”âme d’or”. În zadar... 

Un suflet va fi întotdeauna cea mai complexă ”celulă”. Mereu o carte pe care, citind-o tot mai implicat, nu ai cum să o termini. Mereu un orizont vid. Cumva șubred. Întrucâtva renăscut și nou cu fiecare speranță. Un prizonier mereu visând la clipa de mâine: ușurare și libertate. 

Nu vedem suflete. Nu am înțelege. Nu am rezista. Nu am suporta, uneori.

Vedem trupuri, adesea robotizate, sărace, dar simple și ”normale”.

Încă vedem oameni, nu suflete.

Cumva e mai bine așa.

Citatul zilei:  Nu vedem suflete. Nu am înțelege. Nu am rezista. Nu am suporta.

Inimă, ți-e frig?

Dialog în singurătate:

Inimă, ți-e frig?
Nu e nimeni acolo să-ți țină de cald?
Nicio fărâmă de iubire?
Niciun strop de apă în deșertul vieții tale solitare?
Nici urmă de sentimente la bordul navei cu care te avânți în valuri?
Nici urmă de degete care să-ți șteargă lacrimile?
Nici urmă de ”hoț” care să-ți fure un zâmbet?
Nici urmă de yin pentru yang-ul tău?
Nici urmă de îmbrățișări?
Nici urmă de mângâieri timide?
Nici urmă de cuvinte?
Nici urmă de ”te iubesc”?
Hei, tu! Nici urmă de ”hoț” care să-ți fure inima?


Mi-e frig, eule! Mi-e frig, inimă! Mi-e frig, lume!
Sunt singură.
Doar eu.

Citatul zilei: Nici urmă de yin pentru yang-ul tău?

Treziți-vă, suflete! There's still some love to share

Treziți-vă, suflete!

Nu v-ați dezgheța nici cu o cană de apă fiartă la 100 de grade. Nu ați lua căldura soarelui nici dacă ar arde de două ori mai mult decât o face în cea mai toridă zi de vară. Nu ați deveni flexibile nici dacă vi s-ar lipi arcuri și v-ar sări inima ca o jucărie. Nu v-ați trezi nici trezite din somn.

Somnul ăsta aproape morbid, parcă înnecat în miros de formol și murdărit de rugina unui cărbune de plumb. Starea asta de amorțeală gravă, continuă. Insensibilitatea asta incurabilă.

Treziți-vă, suflete! Încă mai există iubire. Iar ea trebuie împărtășită. Cum puteți spune c-ați trăit, dacă n-ați trăit iubirea? Căci ea face viața și sensul ei. Cum aveți pretenția că vă bate inima dacă ea nu bate decât egoist, pentru voi? Inima voastră va bate cu adevărat abia atunci când va bate pentru ceilalți. Iar ceilalți vă vor ține vii, nu pulsul.

Lăsați-vă să aveți emoții!

Lăsați-vă să iubiți!

Treziți-vă, suflete!

Citatul zilei:  Nu v-ați trezi nici trezite din somn. Treziți-vă, suflete!

Autor de ”poèmes d'amour”

Te-aș lăsa să-mi sapi în inimă. Să răscolești adânc și să-mi iei tot. Să vezi ce simt și să traduci fiecare sentiment încât să-l faci numai pentru tine.Să crezi că numai tu ești în inima aceea mică, înjunghiată de durerea unui sentiment arzător și sărat de dragoste dulce. Să furi identitatea unui suflet rătăcit în propriile jocuri de emoții. Să alergi în labirinturile pe care le-am desenat eu și să mă găsești. Iar apoi să-mi iei inima ca premiu. Să o porți nu cu mândrie, ci cu iubire. Nu ca pe o medalie, ci ca pe o bijuterie. Să o lustruiești cu grijă nu pentru tine, ci pentru mine. Pentru că știi că în inima mea ești tu.

Te-aș lăsa să-mi colinzi lumea de secrete și să le asculți pe fiecare în parte până la cel mai mic detaliu. Pentru că în tine pot avea încredere. Pentru că să-ți spun ție ce simt e ca și cum mi-aș spune mie. Pentru că ești o oglindă în fața mea. În fața sufletului meu. Îl vezi din afară, dar cât se poate de limpede.

Te-aș lăsa să te scufunzi în părți de suflet, să le sfâșii după bunul plac, pentru că știu că ai lipiciul să le aduci înapoi. Se cheamă ”Iubire”, și le va lipi cum nici cel mai puternic superglue nu o poate face. Te-aș lăsa să le joci pe degete cu un rânjet sadic pe față, pentru că știu că ai să mi le dai înapoi intacte. N-ai să-mi rupi inima în două. Nu pentru că nu ești în ea. Ci pentru că nu de-asta te afli în viața mea. Nu ca să-mi faci inima bucăți. Ci ca să o întregești. Să mă completezi cu iubirea ta. Iar împreună cu a mea, să danseze cel mai frumos vals al unei ”histoire d'amour”.

Te-aș lăsa să-mi scrii tu povestea vieții. Îți las condeiul și toată cerneala. Toate amintirile și visele mele. Toate speranțele, minciunile și adevărurile. TOT! Ești autorul potrivit care are cuvintele potrivite pentru povestea mea de iubire. Ești actorul perfect din povestea mea. Ești eroul meu.

Citatul zilei: Să-ți spun ție ce simt e ca și cum mi-aș spune mie.