În urmă cu ceva vreme m-am apucat să scriu în notițele din
vechiul telefon un text care voia să se cheme „21 de lucruri învățate până la
21 de ani”. Uite că aproape am împlinit 22 și nu am reușit să întregesc lista.
Dar astăzi scriu pentru că mă simt motivată și inspirată. Am
avut o zi din aia în care ți se aprinde un beculeț după o discuție aparent
cvasi-banală, dar până să se termine, se transformă în altceva. Îmi place să
învăț de la oamenii care nici nu realizează câte lecții îmi oferă și îmi dau seama
că, de cele mai multe ori, ne însușim niște principii în urma unor experiențe
de la care - poate - nu ne așteptam să ne schimbe în vreun fel.
O să redau mot - à - mot ceea ce am regăsit în telefon.
1. Nu trebuie să bați la uși închise (nepotrivite). Ori
intri pe geam, ori bați la altă ușă.
2. Viața este prea scurtă ca să fim triști, să ne fie dor
sau să amânăm lucruri.
3. ???
4.Dacă soarta insistă să dea semne că ceea ce faci nu este
în regulă, ai face bine să o asculți.
5.Iubirea adevărată cere cele mai mari sacrificii, dar aduce
și cele mai mari satisfacții.
6. Cele mai multe limite sunt, de fapt, barierele pe care ni
le punem singuri.
7. Dacă aștepți ca ceilalți să creadă în tine, trebuie să o
faci tu înainte.
8. Oamenii vor ști întotdeauna mai bine decât tine ce este
cel mai bine pentru tine. Concluzia: nu te lua după ei. Regretele/consecințele
faptelor tale sunt ale tale, tu îți bați capul cu ele.
9. Pentru a găsi ceva, trebuie întâi să cauți (să-ți dorești
cu adevărat acel lucru).
10. Toți tânjim după o iubire ca în filme, iar când o
întâlnim, îi dăm cu piciorul.
11. Facem prea multe complimente superficiale, de suprafață,
și prea puține de substanță. De pildă, spunem deseori „ce geantă frumoasă ai”,
„ce șapcă mișto ți-ai luat”, dar mult prea puțin le amintim oamenilor de
calitățile lor naturale: „ce ochi frumoși ai”, „ce blândă/răbdătoare ești”.
12. Felul în care pui întrebarea va decide/determina
răspunsul. Alege-ți cuvintele!
???
17. Înainte să speri să se întâmple ceva, trebuie să faci
ceva.
18.Dacă ai ocazia să spui o vorbă bună sau să oferi o
mângâiere, fă-o.
???
*Semnele de întrebare marchează momentele în care inspirația
mea luase o pauză.
**Textul a fost scris în iulie 2017 și nu a suferit modificări de atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu