Avem o singură șansă la fericire... și o irosim.
Cu fiecare zi.
Ne întrebăm mereu „ce ar fi fost dacă?” sau „oare dacă nu
făceam așa ce se întâmpla?”. Dar rareori ne dăm seama că ne învârtim între
„dacă DA” și „dacă NU”, ignorând ceea ce se întâmplă de fapt.
De ce cred eu că
ajungem să ne punem astfel de întrebări? Sunt îndoieli care apar pentru că nu
am avut curajul să facem ceea ce am simțit, nu am reușit să spunem ceea ce
aveam de spus sau nu am tăcut când acesta era cel mai inteligent lucru de
făcut. Chiar și așa, ce șanse există să fie regretul răspunsul? În viziunea
mea, niciuna. Să regreți înseamnă să vrei să schimbi lucrul de ieri care te-a
făcut omul de azi. Iar cum omul de azi e mai puternic... de ce ai vrea să-l
schimbi?
Poate că fiecare pas înainte aduce cu sine o privire înapoi
spre punctul de unde am plecat, dar nimeni nu vrea să stea pe loc. De ce te-ai
complace într-un trecut despre care tu însuți spui că nu-ți place, de ce ai
trăi într-un trecut în care oamenii au fost atenți la ceea ce nu știi, în loc
să valorifice ceea ce știi? De ce ai păstra vie și vibrantă amintirea celor ce
ți-au zis că „tu nu poți”? Eu zic că e mult mai demn să crezi în mod realist în
puterea ta, în iubirea pe care o poți oferi, și abia apoi în ceea ce - logic -
vei primi înapoi, în cei care îți strigă în ureche că poți, în cei ce te fac să
crezi, într-un viitor frumos care o să-ți placă.
Idealul în viață este să fii fericit. Dar nu așa cum o arată
filmele cu scenarii pompoase, maxim de nerealiste, la care de obicei verși
lacrimi și care mai mint uneori că sunt „inspirate dintr-o poveste reală”.
Ideea este să ne bucurăm de ceea ce avem și să uităm de
lipsuri.
Avem o singură șansă la fericire... și o irosim.
Iar aceea este prezentul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu