Sunt aici, între patru pereţi albi, goi, în linişte...
Mă gândesc la lucrurile care mi-au ocupat mintea în ultimele zile. Sunt multe, unele poate nesemnificative. Dar nu crezi că atunci când un suflet se lasă afectat de un lucru, tocmai atunci acel lucru capătă importanţă? Nu crezi că te iubesc tocmai pentru că ai reușit cândva să mă faci să plâng? Nu crezi că ești important pentru mine tocmai fiindcă ai meritat să-mi smulgi acele lacrimi fără pic de efort?
Da! Cred că noi dăm semnificație persoanelor și lucrurilor care ne înconjoară. Cred că e greu să fiu departe tocmai pentru că sunt oameni care așteaptă să mă întorc, cred că sunt bună tocmai pentru că mama mea m-a felicitat pentru ceea ce am făcut sau cred că am ceva de reparat tocmai pentru că mi-a atras atenția un profesionist.
Mi-am dat seama că s-ar putea să crezi că sunt altfel și accept asta. Mizez pe faptul că nu trebuie să mă chinui să-ți demonstrez fapte în care nu crezi. Ia-mă așa cum crezi că sunt, dar să nu rămâi cu gura căscată când vei vedea că sunt complet altcineva.
Mi-am dat seama că în lumea asta atât de grăbită, oamenii au - de fapt - nevoie de răbdare. Trebuie să mă cunoști, să vezi dincolo de zâmbetul care ți-ar putea părea mereu același, dincolo de istoria pe care ți-am povestit-o, pentru că mai sunt multe file de răsfoit și tot așa... Mereu voi fi mai mult decât ai apucat tu să crezi, decât ai îndrăznit să cunoști, decât ai reușit să te apropii...
S-ar putea să crezi că nu-mi pasă și să auzi că am plâns pentru asta. Sau s-ar putea să crezi că mă prăpădesc în lacrimi, când nu înnot decât în fericire sinceră. S-ar putea să te înșeli și poate nu vei ști niciodată asta.
Mi-am dat seama că, mai mult ca niciodată, trebuie să pun preț pe oameni, pentru că sunt tot mai puțini. Că trebuie să dau valoare sufletelor, pentru că sunt tot mai ascunse. Că un om trebuie citit mult ca să ajungi la concluzii.
Îți spun că sunt sigură sută la sută că aparențele înșală. Că mult prea des ne fug ochii după nimicuri pe care le înghițim exact așa cum sunt. Nu m-aș caracteriza deloc drept o persoană rațională, dar cum omul este, prin definiție, ființă socială cu rațiune, poate vrei să mă crezi. Prea des ai luat de bune aparențele. Și poate de prea multe ori ai înțeles lucruri cam târziu pentru că nu ai dedicat timp să le deslușești de prima dată.
Mă aflu aici în punctul în care deja nu mai citește oricine, dar dacă tot ai ales să-mi parcurgi textul, îți mai spun câteva idei.
În ultimele zile am trecut prin multe stări: de la sentimentul că am reușit să fac multe, până la cel că mai am atât de multe de învățat, de la cel că sunt bine „și așa” până la cel că „nu mai merge așa”, de la cel că mă descurc singură, la cel că am nevoie de cineva.
În definitiv, știu că ai fost și tu măcar o dată în acest punct.
Lasă asta și hai să-ți mai spun ceva! Sunt gânduri dezorganizate, dar dacă le iei cu subiectul și predicatul lor, s-ar putea să aibă sens.
Mi-am dat seama, din nou, că sunt un om cu suflet și merit! Ce?... nu mă întreba. Oricum, fiecare primește pe măsura faptelor sale. Însă, în definitiv, realizez că am sentimente atât de puternice și trăiesc atât de vibrant și de „prezent” de multe ori, încât nu mă poți acuza că sunt o visătoare, când doar încerc să surprind viața așa cum e ea.
Sunt și eu exact ca viața...
Pe alocuri surprinzătoare, după mai multe zile cu nimic diferit în ele devin plictisitoare, destul de des uimitoare, plină de emoție și de atomi veșnic vii. Dar dacă îți ia prea mult să observi ce încerc să spun, poți trăi în continuare cu gândul sec: „E doar Nico”. În definitiv, sunt Nico şi sunt mândră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu